AVERTIZARE meteo de vreme rea: urmează ninsori viscolite
Administrația Națională de Meteorologie a remis o atenționare de vreme rea pentru mai multe zone ale țării. Interval de valabilitate: 11 februarie, ora 22.00 – 13 februarie, ora 02.00.
Fenomene și zone vizate: ninsori importante cantitativ, strat consistent de zăpadă și viscol în zona montană.
Vântul va avea intensificări, cu viteze mai mari la altitudini de peste 1500 m, unde temporar rafalele vor depăși 80…90 km/h și va fi viscol.
La munte, în Transilvania, în jumătatea de nord a Moldovei şi în Maramureş vor fi mai ales ninsori şi lapoviţă şi se va depune strat de zăpadă. În Banat, precipitaţiile vor fi mixte, iar în Oltenia şi Muntenia vor predomina ploile până marţi seara (12 februarie), apoi vor fi mai ales ninsori.
Temporar, vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a ţării, cu viteze cuprinse în general între 45 şi 55 km/h, dar mai ales la munte, în vestul şi sudul Olteniei şi în sud-vestul Munteniei, unde pe parcursul zilei de marţi (12 februarie) rafalele vor fi în jurul a 60 – 70 km/h.