AVARIE. Probleme cu internetul RDS/RCS în tot municipiul Satu Mare
Reporterii PresaSM au aflat că o mare parte din abonații RCS/RDS din municipiul Satu Mare au rămas fără internet, telefonie și televiziune prin cablu, fie au un semnal extrem de slab. Este vorba despre toate zonele din municipiul Satu Mare.
Potrivit informațiilor obținute de PresaSM, furnizorul de servicii RCS/RDS a confirmat ”dificultăți tehnice în zonă, data de rezolvare fiind 24 noiembrie 2018, ora 21.34”.
UPDATE: În unele zone situația a fost rezolvată, iar traficul de date a revenit la parametri optimi.
Reamintim că în data de 16 noiembrie 2018, în jurul orei 10.30, după îndepărtarea unui stâlp din zona sensului giratoriu care va deservi mall-ul NEPI s-a produs o avarie importantă. Problema s-a remediat după câteva ore de la anunțarea defecțiunii.
Reamintim că în 6 aprilie 2017, sătmărenii abonați la RCS&RDS s-au confruntat cu probleme la serviciul de internet. Surse autorizate au declarat în exclusivitate pentru PresaSM.ro, la acea dată, că avaria a fost cauzată de către un agricultor, care în timpul lucrărilor agricole de primăvară, efectuate între Carei și Satu Mare, a inserat un utilaj în pământ, tăind magistrala de fibră optică. Care se pare că nu era amplasată la o adâncime prea mare. Astfel, a lăsat județele Satu Mare, Maramureș și Suceava fără internet