Autostrada Nordului, Satu Mare – Suceava, promulgată de președinte! Cât vor dura lucrările și când ar trebui să înceapă
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru construirea Autostrăzii Nordului, informează digi24.ro
Proiectul prevede demararea lucrărilor pentru un drum de mare viteză pe traseul Vama Petea , Satu Mare, Baia Mare, Dej, Bistrița, Vatra Dornei și Suceava. Termenul de execuție al obiectivului este de 4 ani de la data intrării în vigoare a legii. Lucrările de construcție la Autostrada Nordului ar urma să înceapă de la 1 ianuarie 2021.
„Acest obiectiv se finanţează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, din credite externe şi din fonduri europene. Termenul de execuţie al obiectivului este de 4 ani de la data intrării în vigoare a acestei legi. Prevederile legii intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2021”, se arată în textul legii.
În urmă cu doi ani, a fost adoptat proiectul Autostrăzii Unirii care ar urma să lege Tărgu Mureș de Iași. De la adoptarea legii, autoritățile nu au depășit încă etapa studiilor de fezabilitate.
În Parlament se mai află și proiectul Autostrăzii Sudului care leagă Capitala de Lugoj.
SURSA: digi24.ro
Una din promisiunile facute in preajma alegerilor. Studiul de frezabilitate va dura 25 de ani iar termenul de executie 100 de ani
View Comment