Automate de lapte, sparte în Satu Mare. Pagubă de câteva mii de euro
Persoane rămase încă necunoscute au spart mai multe dozatoare de lapte din municipiul Satu Mare. De exemplu, vineri noaptea a fost vandalizat un astfel de automat în Cartierul Micro 17, iar cu câteva zile înainte a mai fost spart un astfel de automat în zona Carpați.
Prejudiciul creat de autor-autori este de câteva mii de euro, având în vedere faptul că infractorul/infractorii nu a/au furat doar bani din acele aparate, ci le-a/le-au și distrus. De exemplu, pe lângă cei 50 de lei furați de la automatul din Cartierul Micro 17, a fost afectat și aparatul.
Așa că polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare au fost sesizați cu privire la faptul că a fost semnalată o alertă de sustragere a casetei pentru colectarea bancnotelor din automatul de distribuire a laptelui.
Având în vedere că exista suspiciunea că pot fi forțate și alte dozatoare, oamenii legii au efectuat verificări și au constatat că a fost furată și caseta cu bani.
Dacă vor fi prinși autorii, acesștia vor fi cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat.