Author: PresaSM
-
O mamă din Satu Mare încearcă să își salveze băiețelul (6 ani). Ne cere ajutorul!
Ajutor pentru Ezekiel. El este B. Ezekiel, are 6 ani și 4 luni, și este diagnosticat cu astrocitom anaplazic cu trecere spre glioblastom. La ultimul RMN ... -
Tentativă de suicid în Satu Mare. Un bărbat s-a pus pe calea ferată
Polițiștii sătmăreni au interveni în această dimineață la o tentativă de suicid care a avut loc pe calea ferată, în apropiere de zona Ostrovului. Oamenii legii ... -
Legea carantinei a trecut de Senat. Care sunt prevederile
Legea privind carantina și izolarea a fost adoptată joi seară de Senat, în calitate de cameră decizională, titrează Digi24. După adoptare, proiectul stă la Parlament două ... -
Podul peste Someș, dat în folosință la final de an. Lucrări avansate la centura de ocolire
Până la finalul acestui an, spune Prefectura Satu Mare, se va finaliza cel mai complex tronson al variantei de ocolire. Astfel, potrivit Prefectul Radu Bud, noul ... -
Italia ar putea pune România pe „lista roșie”
Serbia, Muntenegru și Kosovo sunt țările care cel mai recent au ajuns pe lista roșie a Italiei. Asta înseamnă nu doar faptul că cetățenii din cele trei ... -
VIDEO. Protest împotriva Consiliului Județean, în centrul municipiului Satu Mare
Mai mulți cetățeni din localitățile deservite de Autostrada Codrului au ajuns în municipiul Satu Mare și protestează în zona centrală față de starea deplorabilă în care ... -
VIDEO. Zeci de protestatari au pornit spre Satu Mare, spre Consiliul Județean
Câțiva dintre protestatarii care s-au adunat astăzi în Amați, pentru a-și striga nemulțumirea față de starea Autostrăzii Codrului, au pornit cu mașinile spre municipiul Satu Mare. ... -
FOTO/VIDEO. Protest pe Autostrada Codrului: „Asta-i o bătaie de joc! De povești suntem sătui!”
Sătmărenii care locuiesc în localitățile deservite de drumul județean 193 A au ieșit din nou în stradă. Lucrările de întreținere trebuiau să înceapă astăzi, dar Consiliul Județean ... -
FOTO. A început asfaltarea pe cel mai „nou” drum național din județul Satu Mare
A început asfaltarea pe cel mai „nou” drum național din județul Satu Mare. Reabilitarea va facilita nu doar turismul ecumenic, ci și legăturile transfrontaliere având în ... -
Reacția CJ la protestul din Amați: Comunicat de presă trimis în timpul protestului
Conducerea Consiliului Județean a transmis un comunicat de presă în timp ce zeci de persoane protestează din nou în localitatea Amați din cauza stării proaste a ... -
Lucrările la Autostrada Codrului demarează greu. Noi dispute între autorități și firme
Reporterii PresaSM au reușit să afle de ce întârzie lucrările de reparare și reabilitare a Drumului Județean 193A – cunoscut ca și Autostrada Codrului – care ... -
FOTO/VIDEO Noile mașini ale Poliției Române, pe stradă! După modelul din Germania
Noile autospeciale de poliție, cu inscripționări asemănătoare cu cele din Germania, au început să iasă pe stradă, la polițiile din țară. Inspectoratul de Poliție Județean Argeș ... -
Dudálással tiltakoztak a járhatatlan út miatt
Csütörtökön délután több gépkocsivezető is Szatmárnámeti főterére érkezett a „Bükkaljai Autósztráda” néven elhíresült 193A jelzésű megyei út menti településekről, hogy hangos dudálással tiltakozzanak a még mindig ... -
DRUM DAY a Károlyi–kastély parkjában
Pénteken, július 17-én 18 órától a Nagykárolyi Kulturális Igazgatóság, a Nagykárolyi Művelődési Központ és a Gróf Károlyi Idegenforgalom-népszerűsítő Központ munkatársai egyedülállónak ígérkező előadásra hívják az érdeklődőket, ... -
Idén eddig nem sok új autót vásároltak
Romániában az első fél évben 30,7 százalékkal esett vissza a forgalomba helyezett új járművek száma a tavalyi év azonos időszakához mérten – közölte csütörtökön a romániai ... -
Újabb bírságözön
Az elmúlt 24 órában 1108 bírságot rótt ki a rendőrség és a csendőrség összesen 232.902 lej értékben a COVID-19 világjárvány enyhítésére és leküzdésére irányuló intézkedések megszegése ...