Au fost aleși noii președinți ai Senatului și Camerei Deputaților
Liberalul Ilie Bolojan a devenit preşedintele Senatului, iar PSD a preluat șefia Camerei Deputaților după votul dat pentru Șerban Ciprian Constantin.
Ilie Bolojan a primit 70 de voturi astăzi, în plenul Senatului, și va prelua conducerea camerei superioare a Parlamentului.
„Vă mulţumesc pentru acest vot de încredere, nu m-am gândit niciodată că voi ajunge să fiu preşedintele Senatului României. Nu a fost un obiectiv pentru mine ocuparea acestei funcţii, dar voi face tot ce este posibil ca să reprezint cu demnitate Senatul şi ţara noastră. Pentru mine cred că sunt importante câteva lucruri din această poziţie şi sper să rezonaţi şi dumneavoastră cu ele. În primul rând să putem genera legi cât mai bune, cât mai clare, nu legi care sună neapărat bine, dar care creează probleme de obicei, ci legi care rezolvă probleme, legi care creează un context bun pentru ca românii, pentru ca antreprenorii să se dezvolte şi ţara noastră să aibă o direcţie bună în anii următori”, a afirmat Bolojan, după ce a fost ales președintele Senatului.
PSD preia șefia Camerei Deputaților. Plenul Camerei Deputaţilor a votat funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, în persoana deputatului PSD Şerban Ciprian Constantin
Ciprian Șerban a intrat în Parlament în anul 2016, pe listele Partidului Social Democrat (PSD), și în prezent este la al treilea mandat de deputat de Neamț. A preluat șefia grupului social-democrat din Camera Deputaților de la Alfred Simonis, fost șef al Camerei Deputaților. Înainte să intre în PSD a trecut pe la UNPR (partidul lui Gabriel Oprea) și PP-DD (partidul lui Dan Diaconescu), după cum arăta în 2016 România Curată. Presa locală arată că Șerban a fost consilier județean ales în 2012 pe listele fostului partid al lui Diaconescu.