Atenționare de vreme severă pentru Satu Mare: averse torențiale, grindină și descărcări electrice
Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie au remis o atenționare de tipul COD GALBEN de vreme severă. Meteorologii ne spun că ar trebui să ne așteptăm la vijelii și la posibile căderi de grindină.
Intervalul de valabilitate: 02 iunie, ora 12.00 – 02 iunie, ora 23.00;
Fenomene: instabilitate atmosferică temporar accentuată;
În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină, intensificări ale vântului și vijelii în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei, vestul Olteniei, precum și la munte.
În intervale scurte de timp (1 – 3 ore) cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp, îndeosebi la deal și la munte.
Notă: Astfel de fenomene se vor semnala astăzi, izolat, și în restul țării. În zilele următoare, vremea va fi instabilă în majoritatea regiunilor. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.