Atenție, se fură din mașini în centrul municipiului Satu Mare!
Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Satu Mare, în urma investigațiilor efectuate au identificat marți, 21 ianuarie, un bărbat, de 49 de ani, din municipiul Satu Mare, bănuit de comiterea unui furt.
Astfel, suspectul, la data de 20 ianuarie a.c., în jurul orei 16.20, profitând de portierele neasigurate, a pătruns într-un autoturism parcat pe strada Ioan Slavici, din municipiul Satu Mare, de unde din interior ar fi sustras o poșetă de dama care conținea suma de 1.000 de lei, 210 Euro, acte personale, precum și un telefon mobil.
În cauză cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.