ATENȚIE. Cod portocaliu de vreme severă în județul Satu Mare
Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie au remis o avertizare de tip COD PORTOCALIU de vreme severă pentru anumite zone din județul Satu Mare.
Intervalul: 23 iunie, ora 10:00 – 24 iunie, ora 02:00.
Fenomene vizate: cantități de apă însemnate, instabilitate atmosferică accentuată
În Moldova, Transilvania, Maramureș, local în Oltenia, Muntenia și Dobrogea, precum și în zonele montane vor fi perioade cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse 50…80 l/mp. Vor fi și intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice și grindină, îndeosebi în est și sud-est.
Este în vigoare și un COD GALBEN
Interval de valabilitate: 23 iunie, ora 10:00 – 24 iunie, ora 02:00.
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată
În intervalul menționat, în extremitatea de vest și local în sudul țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.