Asta da! Tâlhar periculos prins în timp record de Poliția Satu Mare. A făcut multiple victime
Bărbat reținut de către polițiștii sătmăreni, pentru săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie. Concret, la data de 15 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Satu Mare, având sprijinul Poliției Orașului Ardud și a Secției Poliție Rurală Beltiug, în urma activităților specifice desfășurate, au identificat un bărbat de 39 de ani, din Satu Mare care, în zilele de 10, respectiv 12 august a.c., ar fi săvârșit două infracțiuni de tâlhărie, constând în deposedarea a două femei, de lănțișoarele de aur purtate la gât.
Față de bărbatul de 39 de ani, a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare pentru stabilirea măsurilor legale care se impun.
Este important de precizat că oamenii legii s-au mișcat extrem de repede și practic l-au oprit pe infractor, existând indicii serioase că ar mai fi urmat să comită și alte tâlhării pe raza municipiului Satu Mare.
FOTO: Arhivă