Asociațiile elevilor, despre deschiderea școlilor cu prezență fizică: „un pericol social pentru elevi, părinţi şi cadre didactice”
Asociaţiile de elevi din mai multe județe din țară consideră că deciziile ministrului Sorin Cîmpeanu de a redeschide școlile cu prezență fizică reprezintă un pericol social pentru elevi, părinţi şi cadre didactice. Elevii nu sunt singurii nemulțumiți de hotărârile ministrului, despre care spun că sunt periculoase pentru societate. Și președintele Asociațiilor de Părinți este revoltat de decizia autorităţilor de a deschide şcolile acolo unde peste 60% din personalul unităţii de învăţământ este vaccinat.
Vineri s-a publicat ordinul pentru redeschiderea școlilor, cu prezență fizică, în acele unități de învățământ în care personalul didactic este vaccinat în proporție de cel puțin 60%.
Măsura, în schimb, a fost criticată de mai multe asociații de elevi din țară, care consideră că redeschiderea, în condițiile sanitare actuale, reprezintă un pericol pentru elevi, părinți, dar și pentru profesori. Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC), Asociaţia Elevilor Maramureş (AEM), Asociaţia Elevilor din Bacău (AEBc), Asociaţia Vâlceană a Elevilor (AVE) şi Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov(AEBI) spun că deschiderea școlilor nu poate fi decuplată de rata de infectare de la nivelul localităților.
„Ministrul Sorin Cîmpeanu a declarat faptul că şcolile îşi vor desfăşura activitatea în format fizic, în contextul în care peste 60% din personalul unităţii de învăţământ este vaccinat. Considerăm această măsură ca fiind deficitară, având în vedere faptul că personalul reprezintă un procent foarte mic din numărul de persoane care intră în instituţiile de învăţământ, majoritatea lor fiind elevii. Mai mult, pentru a ajunge la cursuri, elevii interacţionează şi cu mediul exterior, prin mijloacele de transport în comun, spre exemplu. Astfel, deschiderea şcolilor nu poate fi complet decuplată de incidenţa localităţii“, spun elevii din asociaţii.
Conform logicii ministrului, o şcoală care se află într-o localitate care are o incidenţă mică, dar care nu are 60% din personal vaccinat, reprezintă un pericol de infectare mai mare decât o şcoală aflată într-o localitate cu incidenţa peste 10 la mie, dar care are majoritatea personalului vaccinat, spun elevii.
„În fapt, singurul motiv pentru care Sorin Cîmpeanu vrea să deschidă şcolile este pentru că, dacă nu ar face-o, ar afirma că decizia de a da vacanţă a fost o decizie idioată şi inutilă, aşa că preferă ca elevii să plătească greşelile lui cu viaţa, decât să fie el cel responsabil”, spun elevii.
Și președintele Asociațiilor de Părinți, Iulian Cristache, este revoltat de decizia autorităţilor de a deschide şcolile acolo unde peste 60% din personalul unităţii de învăţământ este vaccinat, titrează jurnaliștii de la Adevărul.
„Majoritatea părinţilor doresc să se continue cursurile online. Cei care spun altfel sunt cei care au copii în ciclul primar şi nu au cu cine să-i lase acasă. Gândesc doar prin prisma propriului interes. Şi noi vrem şcoală faţă în faţă, dar nu poţi să rupi şcoala de contextul social atâta timp cât ai ATI-urile pline, spitalele cu uşile închise şi salvările care nu fac faţă solicitărilor. Să se gândească ministrul Educaţiei dacă propriul copil s-ar infecta şi ar chema Ambulanţa şi spitalul ar fi cu uşa închisă. Ar mai gândi la fel? El trebuie să gândească doar din punct de vedere educaţional, în rest să-şi ia labele de pe copiii noştri când vorbim de componenta medicală. Acolo trebuie să stabilească specialiştii şi avem specialişti în sănătate publică: medicii Octavian Jurma, Răzvan Cherecheş, care spun că la ratele incidenţelor cu mult peste 6 la mie riscul este imens. Vom capota iar. Iar vom ajunge incidenţă de 20 la mie“, spune Iulian Cristache pentru jurnaliștii de la Adevărul.
Asociațiile elevilor habar nu au de impactul social in caz de neprezentare la școală. Majoritatea părinților doresc ca elevii să meargă la școală decât să lenevească acasă. Asociațțile elevilor e o mascaradă sunt lăsați să creadă că rezolvă ceva cu tot felul de ședințe. Nu mai dormiți pănă la 9 dimineața, treziți-vă și umblați un pic. Implicați-vă in viața socială cu tineri adevărați nu virtual.
View Comment