Asistenți medicali fără BAC. Școlile sanitare scot absolvenți fără să aibă habar de proceduri de bază
Sunt sute de școli postliceale sanitare în țară, dar lipsesc asistenții medicali din spitale. Și asta, pentru că mulți dintre cei care își iau diploma și vin să se angajeze nu știu nici măcar procedurile de bază. Și nu se descurcă mai bine nici când trebuie să le explice, informează stirileprotv.ro
Sindicaliștii din sănătate cer schimbarea legislației, astfel încât asistenții să fie obligați să își ia Bacalaureatul odată cu terminarea școlii postliceale. Deși au făcut 3 ani de școală postliceală, unii absolvenți nu știu să recolteze sânge, să facă o injecție ori să aplice o perfuzie.
În România sunt peste 200 de școli postliceale sanitare. O simplă căutare pe internet deschide pagini întregi către astfel de unități de învățământ.
Legea le permite celor care termină liceul să ajungă asistent medical, chiar dacă nu au luat Bacalaureatul, iar pe unele site-uri scrie mare „cu sau fără Bacalaureat”. Inclusiv în județul Satu Mare. Altele nici nu menționează această diplomă. Selecția se poate face la angajare.
Gabriel Predica, vicepreședinte Solidaritatea Sanitară: „Pe de-o parte discutăm despre o reducere a calității actului medical, pentru că evident în faza inițială de formare este absolut necesară și obținerea diplomei de bac. Pe de altă parte, noile asistente care ajung în sistemul public, dacă nu au un nivel de competență suficient, pun presiune într-o formă sau alta pe cele existente”.
În Europa sunt țări în care, fără diplomă de bacalaureat, absolvenții nu pot fi asistenți, doar infirmieri. La noi, nu se știe câți dintre asistenții medicali nu și-au luat diploma de bacalaureat.
SURSA: stirileprotv.ro
” Deși au făcut 3 ani de școală postliceală, unii absolvenți nu știu să recolteze sânge, să facă o injecție ori să aplice o perfuzie.” Ma intreb ,cu Bacalaureatul vor sti ? Nu Bacalaureatul face diferenta,profesorii de la Post Liceala pot face diferenta.Dar pana nu ajung pe mana elevelor lor nu vor proceda corect.
View Comment