Asistent medical de la Spitalul Județean Satu Mare, acuzat de lovire și alte violențe
Un asistent medical din cadrul Spitalului Județean Satu Mare a fost acuzat de un bărbat că l-ar fi lovit cu pumnul în figură. Doar că lucrurile au stat puțin altfel, în sensul că asistentul medical și-a apărat soția, care era agresată verbal de presupusa victimă. Judecătorii l-au achitat luna aceasta pe asistentul medical.
Conform informațiilor PresaSM, faptele de care a fost acuzat asistentul medical s-ar fi petrecut la data de 30.06.2019, în jurul orelor 23,00, atunci când a fost acuzat că ar fi agresat fizic un individ care s-ar fi legat de soția lui, aflată pe o terasă, respectiv i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona feței, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 6-7 zile de îngrijiri medicale.
Conflictul ar fi fost unul preexistent între un bărbat și soția asistentului. Motiv pentru care bărbatul a venit nechemat la adresa în care se afla asistentul și soția acestuia.
A intrat nervos pe poartă, apoi a început să îi adreseze jigniri soției asistentului, acuzând-o că e mincinoasă și nesimțită, după s-a aplecat asupra ei.
Martorii au precizat că asistentul a reacționat din instinct, să o protejeze pe soția lui, s-a speriat și l-a împins cu mâna pe agresor, l-a atins de faţă, s-a bagăt să nu o lovească pe soția sa. Motiv pentru judecătorii sătmăreni l-au achitat.
Interesant… adica sa spui ca „la atins de fata”… ce atingere a fost aia cand ia trebuit omului o saptamana de ingrijiri medicale? :-)) Ar fi bun asistentul la MMA daca din atingere baga in spital un om….
View Comment