Arii naturale urbane și la Satu Mare. Zone verzi în locul suprafețelor extinse de beton
După modelul Parcului Natural Văcărești, o rețea de arii naturale urbane urmează să fie înființată printr-un proiect care include și Satu Mare, prin Societatea Carpatină Ardeleană.
Scopul proiectului este de protejare a naturii urbane chiar prin activarea și implicarea beneficiarilor proiectului, cetățenii orașelor mari, în crearea rețelei naționale de arii naturale urbane.
”Avem nevoie de sprijinul și încăpățânarea fiecărui cetățean pentru a cere autorităților locale și centrale ca zonele urbane sufocate ale României să facă și ele tranziția la orașe verzi europene” – Elena Calistru, președintele Funky Citizens, organizație parteneră
Proiectul este unul necesar, spun inițiatorii, având în vedere că locuitorii orașelor din România sunt în multe instanțe prizonierii suprafețelor extinse de beton.
Ariile naturale urbane sunt soluții care răspund acestor probleme.
Exemple de arii naturale urbane există peste tot în Europa și în lume. Berlin are peste 5% din suprafață în arii naturale protejate. Londra a demarat un program de înverzire a orașului, prin care se protejează zonele naturale și se implementează soluții inspirate de natură pentru îmbunătățirea calității vieții. În Viena, orașul cu cea mai bună calitate a vieții din lume, conform Indexului Mercer, ariile naturale ocupă 30% din suprafața orașului. Reykjavík se ghidează după o strategie pentru biodiversitate urbană iar municipalitatea și-a asumat protecția și managementul zonelor naturale din oraș.
Exemple bune sunt și la noi în țară: primăria Cluj Napoca a inițiat, la presiunea civică, un proiect de amenajare și protecție a Parcului Est iar Brașovul pregătește înființarea Parcului Natural Brassovia.
Proiectul va fi implementat pe durata următorilor doi ani și are trei obiective:
- Până la finalul lui 2021, promovarea și susținerea proiectului de lege inițiat în 2019 pentru înființarea de arii naturale urbane, printr-o campanie de lobby si advocacy pentru aprobarea acestuia de către Parlament în sesiunile parlamentare din 2021
Activități principale:
- Planificarea campaniei de advocacy împreună cu partenerii de la Funky Citizens
- Desfășurarea campaniei, care presupune: întîlniri cu susținătorii proiectului de lege, inclusiv parlamentari, consultări publice, dialoguri deschise cu specialiști, evenimente transmise online.
- Crearea coaliției pentru arii protejate urbane și a rețelei naționale de arii protejate urbane, prin identificarea si evaluarea a 5 noi arii naturale urbane în București și a altor 10 arii naturale în 10 orașe mari din țară
Activități principale:
- Inițierea de parteneriate în orașele mari; partenerii care se vor alătura proiectului pot fi: organizații neguvernamentale sau grupuri de inițiativă, active sau puternic interesate să se implice în protejarea naturii
- Identificarea, împreună cu partenerii, a 15 arii naturale valoroase pentru biodiversitate și pentru oameni (5 în București și 10 în alte orașe mari, printre care: Cluj Napoca, Brașov, Satu Mare)
- Monitorizarea zonelor propuse pe parcursul unui an calendaristic
- Redactarea unui referat care detaliază toate rezultatele cercetărilor și include hărți ale zonelor
- Trimiterea referatelor către primării
- Mobilizare publică pentru susținerea adoptării ariilor naturale urbane și a asumării lor de către autorități prin planurile de urbanism
- Înființarea coaliției inițiatorilor și a rețelei naționale de arii naturale urbane
- Activarea cetățenilor printr-o campanie vastă de informare, conștientizare și participare la decizii publice privind natura din București și cele 10 orașe mari din țară.
Activități principale:
- Tururi ghidate în ariile naturale propuse pentru protecție
- Întîlniri public – factori de decizie (primari, consilieri)
- 15 evenimente educative dedicate publicului larg cu invitați din România și din alte țări, pe teme de protecția mediului, conservarea naturii, activare civică, voluntariat pentru natură, proiecte de succes cu implicare comunitară.
- Informare și promovare online prin: pagina web dedicată, podcast dedicat, social media
- Crearea școlii de mediu pentru jurnaliști