Apel la 112: opt morți în remorca frigorifică a unui TIR. În apropiere de Arad!
Alertă maximă, luni seara, în apropiere de Timișoara, pe drumul care duce spre Arad. Autoritățile au fost anunțate prin serviciul de urgență 112 că în remorca frigorifică a unui autotren au fost găsite mai multe persoane decedate. Autotrenul circula spre Arad, potrivit aradon.ro.
Alarma a fost dată în urma unui apel la 112, în jurul orei 20.20. Oamenii legii și salvatorii au fost îndrumați spre drumul Timișoara-Arad, de către autorul apelului, pentru a identifica autotrenul, unde, din informațiile puse la dispoziție, se pare că se aflau 8 oameni decedați.
La ora redactării acestei știri, forțe ale poliției, pompieri și echipaje de ambulanță cercetează șoseaua pentru a confirma apelul prin 112. Bărbatul care a sunat la numprul de urgență nu a precizat o locație exactă, precizând către dispeceratul 112 doar faptul că 7-8 oameni morți se află în remorca unui autotren de la marginea Autostrăzii A1, porțiunea dintre Timișoara și Arad.
UPDATE 21:22 Potrivit jurnaliștilor de la PressAlert, autoritățile din Timiș au verificat ruta, iar cel mai probabil a fost vorba despre o alertă falsă. Înainte de întoarcerea la bază, forțele de intervenție mai fac o ultimă verificare, timp în care se încearcă identificarea apelanului.