ANGAJAMENT al Ungariei. Proiectul autostrăzii A3 către Satu Mare, gata în acest an
Ungaria va construi autostrada M3 până la graniţa cu România, la circa zece kilometri de graniță. Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a declarat că a primit asigurări din partea premierului Ungariei, Viktor Orban, că proiectul tehnic va fi finalizat în acest an.
”Am primit asigurări din partea Guvernului ungar că se începe proiectarea prelungirii tronsonului autostrăzii M3 până la graniţa cu România, iar execuţia proiectelor va fi finalizată chiar în acest an. Acest lucru înseamnă nu numai că se fluidizează traficul în municipiul reşedinţă de judeţ, dar ne vom conecta mai repede decât oricând la reţeaua de autostrăzi din Europa, imediat după trecerea frontierei’, a precizat Kereskenyi Gabor.
Reamintim că Viktor Orban, premierul Ungariei, respectiv Sesztak Miklos, ministrul Dezvoltării în Guvernul ungar s-au întâlnit joi cu politicienii UDMR din judeţul Satu Mare, după inaugurarea bazinului de formare microregional din localitatea de frontieră Csenger. Premierul ungar a vorbit în discursul său şi despre o parte a proiectelor de infrastructură menite să faciliteze condiţiile de trai ale oamenilor care locuiesc pe ambele părţi ale frontierei.
”Domnul primar mi-a spus că va fi foarte important ca Satu Mare să fie legat de sistemul de autostrăzi din Ungaria și Europa, cea ce înseamnă construirea unei porțiuni de autostradă de la Satu Mare la granița Ungariei și vom începe să planificăm această porțiune de autostradă către Satu Mare, până la granița româno-maghiară. Acesta a fost unul dintre punctele importante ale întâlnirii noastre cu domnul primar”, spunea Viktor Orban în decembrie 2016, cu ocazia vizitei pe care a făcut-o la Satu Mare.