ANCHETĂ. Un individ a terorizat un sat din județul Satu Mare. Distrugeri pe bandă rulantă
Un individ, în vârstă de 33 de ani, din județul Sălaj, a semănat panică într-un sat din județul Satu Mare. Acesta a distrus tot ce i-a ieșit în față, intrând cu forța în mai multe case și într-un spațiu comercial. Reporterii PresaSM i-au aflat întregul periplu infracțional.
A batjocorit munca unor oameni
Conform informațiilor PresaSM, joi, în jurul orei 07.00, o localnică, în vârstă de 44 de ani, din satul Dindești, comuna Andrid, a sunat la Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112 după ce în noaptea precedentă individul a intrat – prin forțarea locătului – în incinta unui punct de colectare al laptelui. Ca să își bată joc de munca oamenilor, suspectul a scos din priză răcitorul și astfel s-au stricat circa o mie de litri de lapte. Ca să fie sigur că bătaia de joc este completă, a aruncat cenușă în recipient.
A distrus tot ce a găsit într-o casă
Tot joi, un alt localnic din Dindești, în vârstă de 43 de ani, a sunat la Poliție după ce același individ a intrat în curtea casei sale și i-a distrus mai multe bunuri. După care a pătruns într-o altă curte, proprietatea aceleiași persoane, și ulterior într-o casă, unde a distrus mai multe unități PC, valoarea prejudiciului fiind de 2.100 de lei.
Bătrân terorizat în miez de noapte
A treia victimă a fost o un pensionar, în vârstă de 62 de ani, tot din Dindești, a apelat la polițiști după ce individul i-a distrus gardul din lemn, după care a luat un bolovan și i-a spart gardul casei, provocându-i acestuia o stare de temere.
Suspectul, dat de gol de amprente
Potrivit datelor PresaSM, individul a fost dat de gol după ce și-a lăsat amprentele în centrul de colectare al laptelui. Criminaliștii au confruntat probele cu baza de date a Poliției și astfel l-au găsit pe individ. Acesta este T. Sandor, în vârstă de 33 de ani, din Pericei, județul Sălaj. Individul are antecedente penale, motiv pentru care a și fost prins atât de rapid. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiștii Secției de poliție rurală Petrești pentru comiterea infracțiunii de distrugere.