ANCHETĂ. Sute de persoane au ieșit cu teste false COVID prin vămile Petea și Urziceni. Au fentat carantina
Sute de persoane au ieșit cu adeverințe false COVID pe la punctele de trecere a frontierei de la Petea și Urziceni. Majoritatea persoanelor aveau ca destinație Austria și au evitat astfel să stea în carantină.
Concret, cercetările polițiștilor au relevat faptul că în perioada 24.07.2020 – 04.02.2021 un individ a falsificat 1.776 de documente oficiale. Documentele au fost falsificate la solicitarea altor doi bărbați, aceștia din urmă punându-le ulterior la dispoziția clienților pe care-i transportau cu microbuzele pe ruta România-Austria și retur.
Documentele falsificate au fost utilizate ulterior de către solicitanți la intrarea pe teritoriul Austriei și/sau altor state, cu scopul evitării plasării acestora în carantină, în contextul măsurilor dispuse pentru prevenirea răspândirii pandemiei Covid.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au dispus extinderea urmăririi penale cu privire la alte 1.758 acte materiale ale infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale. Totodată, a fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale față de trei bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, fiind solicitate autorităților austriece date cu privire la utilizarea documentelor falsificate, cu scopul tragerii la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate în activitatea infracțională.
SURSA: vasiledale.ro