ANCHETĂ. Schema prin care se fură tichetele sătmărenilor care s-au vaccinat. Suspecți: asistente și registratori
Reporterii PresaSM au intrat în posesia unor informații care vor zgudui din nou sistemul sanitar din județul Satu Mare. Surse judiciare au precizat că există suspiciuni rezonabile potrivit cărora personalul medical ar sustrage tichetele de vaccinare care li s-ar cuveni sătmărenilor care s-au vaccinat după data de 3 septembrie.
O schemă cu iz penal. Se numește delapidare
Conform legislației în vigoare, persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 cu schema completă de vaccinare ar trebui să beneficieze de o alocație de hrană în valoare de 100 lei, sub forma a 5 tichete de masă (20 de lei fiecare).
Doar că în unele cazuri, acele tichete nu s-au dat beneficiarilor. Deși ele au fost transmise centrelor de vaccinare sau medicilor de familie.
Schema este destul de simplă în mintea celor care se ocupă cu astfel de fapte: dacă beneficiarul nu solicită tichetele (nici nu sunt informați că ar avea acest drept), acestea sunt însușite de către unii asistenți medicali, în complicitate cu unii registratori. Infracțiunea se numește delapidare, iar organele de cercetare penală sunt deja cu ochii pe unii suspecți.
Caz concret
Conform informațiilor PresaSM, în urma perchezițiilor efectuate de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție și polițiștii din cadrul Direcției Generale Anticorupție la persoanele arestate în cazul vaccinărilor false din PTF Petea s-au găsit la cel puțin o adresă astfel de tichete cuvenite persoanelor care s-au vaccinat. Nici nu este de mirare că pe ușa centrului respectiv – în ziua perchezițiilor DNA – era un mesaj pe ușă: ”Nu avem tichete”.
De altfel, doar la centru de vaccinare din Punctul de Trecere a Frontierei de la Petea s-au emis tichete în valoare de 300.000 de lei, conform informațiilor PresaSM.
Urmează noi dosare penale
Conform informațiilor PresaSM, la nivelul județului Satu Mare s-au dat deja – pe hârtie – peste 6.000 de tichete de vaccinare pentru persoanele care s-au inoculat după data de 3 septembrie. În timp ce alte 25.000 de tichete urmează să fie tipărite și furnizate centrelor de vaccinare din județul Satu Mare.
Întrebarea este: oare câte tichete din cele 6.000 alocate județului Satu Mare au ajuns la beneficiarii de drept. În condițiile în care majoritatea sătmărenilor nu și le-au primit, deși le-au solicitat în mod expres și repetat.
O întrebare la care ne vor oferi un răspund organele de cercetare penală.
Centru de vaccinare Negrești oas nu distribuie tichete pe motiv ca nu au primit !!!! cineva ar trebui sa se. sesizeze??
View Comment