ANCHETĂ. Raport al OLAF: mega-tun de 6 milioane de euro. Apaserv dă explicații
Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a descoperit la Apaserv Satu Mare un prejudiciu de 6,1 milioane de euro, bani proveniți din fonduri europene. Specialiștii OLAF, cel mai probabil cu sprijinul procurorilor Direcției Naționale Anticorupție și a unor structuri specializate în strângerea de informații, au pus cap la cap toate piesele puzzle-ului. Vorbim despre acte false, care le-ar fi permis unor firme să câștige cel puțin două licitații.
Contracte cu o valoare de circa 38 milioane lei
Întreaga poveste a început în anul 2012, atunci când cartelul Tel Drum a obținut de la Apaserv o serie de contracte. Din câte se pare, ar fi vorba despre următoarele firme: Stulz Planaqua GmbH (firmă deținută de cartelul Tel Drum), 3 T Construct SRL și Interfrigo Logistics.
Contractele obținute de la Apaserv cumulează 37,8 milioane de lei. Mai exact, vorbim despre „Reabilitarea și extinderea stației de epurare a apelor uzate din orașul Negrești Oaș și construirea unei stații de epurare în orașul Livada”, în valoare de 15.201.593,47 lei, fără TVA, respectiv ”Extinderea cu treaptă terţiară a staţiei de epurare a apelor uzate din municipiul Satu Mare”, în valoare de 22.605.838,24 lei, fără TVA.
OLAF: Licitații câștigate cu documente false
Reporterii PresaSM au stat de vorbă cu directorul general al Apaserv, Ioan Leitner, care a recunoscut că cei de la OLAF au constatat un prejudiciu de 6,1 milioane euro. Ioan Leitner a explicat că acel consorțiu a prezentat informații considerate false de OLAF. Totul pentru a câștiga licitațiile.
”Într-adevăr, este o anchetă OLAF și este și un raport preliminar, în care scrie că un consorțiu a prezentat cu rea-credință un volum mare de documente care conțineau informații false. Și astfel a reușit să câștige două lucrări în județul Satu Mare. Vorbim despre extinderea stației de epurare din municipiul Satu Mare cu treaptă terțiară. Și de reabilitarea stațiilor de epurare din Livada și Negrești-Oaș. Acest consorțiu a declarat, în opinia OLAF-ului, că a executat un număr de lucrări similare anterioare. Și, de asemenea, a declarat că va pune la dispoziție personal cheie, care în final nu a fost pus la dispoziția acestei lucrări. Fapt pentru care OLAF-ul consideră că s-a făcut o fraudă, a cărei valoare este apreciată la 6,1 milioane de euro”, a spus Ioan Leitner.
Apaserv se apără: ”Nu aveam de unde să știm”
Întrebat de reporterii PresaSM cum a fost posibil ca la o licitație să se prezinte documente false, iar o întreagă comisie de licitație să nu își dea seama, Ioan Leitner a dat vina pe reprezentanții firmei și pe un notar public.
”Noi transmitem în această săptămână punctul de vedere al Apaserv către OLAF. Noi ne bazăm pe actele pe care le avem. Și anume, că nu avem cunoștință ca acest consorțiu să fi depus acte false, fiindcă majoritatea actelor erau legalizate de notar. Am mai trimis documente care să ateste aceste lucru”, a opinat Leitner.
Directorul general al Apaserv a precizat că s-au aplicat penalități către consorțiul în cauză, și asta pentru că nu ar fi respectat nici de prevederile contractuale potrivit cărora lucrările trebuiau să fie supervizate de către specialiști. Care trebuiau puși la dispoziție de către câștigătorii licitației.
Pe cale de consecință, Apaserv a impus penalități, care nu nu au fost achitate. Așa că operatorul public de apă și canal a dat consorțiul în judecată. Doar că recuperarea datoriilor se va face destul de greu. Și asta pentru că una dintre firme este în faliment, iar alta este în insolvență.
”Conform caietului de sarcini și al contractului, dacă specialiștii nu sunt prezenți, atunci aceste firme sunt penalizate. S-au aplicat aceste penalizări și firma nu a plătit, însă suntem în litigiu pentru încasarea acestor penalități”, a conchis Ioan Lietner.
Clar ca buna ziua ca exista infractiuni,insa daca e vorba de TEL DRUM aici clar e mana lui Codruta Luluta,care vrea razbunare crunta impotriva celor care au vrut s-o ”demoleze” !! :)))))
View Comment