ANCHETĂ. Prefectura, prinsă cu mâța-n sac. A avizat favorabil hotărâri ilegale
Reporterii PresaSM au efectuat o anchetă în urma căreia au scos la suprafață o întreagă caracatiță a incompetenței. Ca să nu spunem rea-credință. Caruselul începe de la Consiliul Local Tășnad și ajunge până la Prefectura Satu Mare.
Prefectura Satu Mare a avizat favorabil un proiect de hotărâre emis de către Consiliul Local Tășnad. Prin care se aproba construirea unui hotel-pensiune. Doar că un control efectuat de către Inspectoratul de Stat în Construcții are acum un efect devastator pentru cele două foruri și se cere intrarea în legalitate. Via Tribunalul Satu Mare!
Povestea începe în Tășnad
Totul a început în Tășnad, acolo unde întreprinzător local a încercat să își deschisă în zona ștrandului o pensiune, cu finanțare nerambursabilă. Doar că a dorit să construiască un imobil cu demisol, parter și două etaje.
Fapt interzis tocmai de Consiliul Local Tășnad, care în momentul vânzării terenurilor din zona respectivă a condiționat construirea doar a unor case de vacanțe, cu regimul de înălțime parter și mansardă.
Nu a contat, iar același Consiliu Local Tășnad (în altă componență politică de această dată) a aprobat proiectul de hotărâre în luna februarie a anului 2017.
Este important de precizat faptul că proiectul de hotărâre a primit un aviz negativ din partea Compartimentului Urbanistic al Primăriei Tășnad.
Prefectura nu a văzut nimic ilegal
La controlul de legalitate, Prefectura Satu Mare a opinat că nu e nicio problemă dacă regimul de înălțime nu respectă tocmai condițiile impuse de Consiliul Local Tășnad prin contract, cu valoare juridică. Și nu a atacat proiectul în contencios administrativ la Tribunalul Satu Mare.
Specialiștii în construcție, raport DEVASTATOR
Specialiștii din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții au făcut o serie de controale în perioada 2.07.2018 – 23.08.2018, iar concluziile au fost devastatoare pentru Consiliul Local Tășnad și pentru Prefectura Satu Mare.
Specialiștii au verificat atât cetificatul de urbanism, emis în data de 27.03.2017 de Primăria Tășnad, cât și autorizația de construire emisă în data de 3.05.2018 de același for. Cei de la Inspectoratul de Stat în Construcții au concluzionat că atât certificatul de urbanism cât și autorizația de construire au fost emise ILEGAL!
Mai mult, Planul Urbanistic Zonal a fost emis fără respectarea prevederilor legale și tehnice în vigoare.
Prefectura pusă să își recunoască ”greșeala”
Pe cale de consecință logică și legală, Inspectoratul de Stat în Construcții a solicitat Instituției Prefectului să deschidă un proces la Secția Contencios Administrativ a Tribunalului Satu Mare pentru anularea tuturor actelor: certificat de urbanism, autorizație de construire și plan urbanistic zonal. Concret, să-și recunoască propria greșeală/incompetență.
Prefectura ascunde boacăna?!
La solicitarea reporterilor PresaSM, demers făcut în baza Legii 544/2001 a liberului acces la informații de interes public, Instituția Prefectului a refuzat să dea un răspuns vizavi de acest aspect, invocând ”informații cu caracter personal”. Și asta într-un document FĂRĂ informații cu caracter personal!
Adică, am întrebat de rezultatele controlului efectuat de specialiștii de la Inspectoratul de Stat în Construcții, respectiv de motivul pentru care s-a dat aviz favorabil de către Prefectură pentru Hotârea Consiliului Local Tășnad. În condițiile în care situația juridică preexistentă era clar împotriva acestui proiect. Nicidecum de numele și CNP-ul vreunei persoane.
Iar Prefectura s-a încurcat în propriile explicații, operând cu niște fracturi de logică evidente. Concret, într-un document FĂRĂ date cu caracter personal – fapt recunoscut chiar de către Prefectura Satu Mare (culmea ironiei) – se invocă protecția datelor cu caracter personal.
Cât despre vreo explicație față de propria greșeală/incompetență…NIMIC. Or fi și astea date cu caracter personal?!
Nota redacției: Când avizezi legal o hotărâre de aprobare a unei construcții ilegale nu ne mai miră că Instituția Prefectului ne refuză accesul la informații de interes public. Și ne vorbește despre ”date cu caracter personal” acolo unde tocmai Prefectura (!) spune că nu există date cu caracter personal.
În schimb, la solicitări similare ale PresaSM, Tribunalul Satu Mare a răspuns chiar în cauze care conțineau elemente cu caracter personal. După cenzurarea informațiilor cu caracter personal, prin lăsarea inițialelor, potrivit legii. Și asta pentru că ne interesează DOAR partea de interes public. Dar în niciun caz judecătorii nu au evitat să răspundă. Cam aceasta este diferența. Concluzia o trageți dumneavoastră!
bravo
View Commentverificati si accidentul din Balta Blonda de luni dimineata. Nu s-a scris nimic despre. asa se aude ca un politist beat a facut ravagii. ar fi un subiect interesant. De ce numai unele accidente se afla in stiri?
Credeți-ne! Chiar nu putem fi peste tot. Dar dacă aveți informații, vă rog să ni le scrieți.
View Comment