O simplă vizită la Unitatea de Primiri Urgențe din Satu Mare se poate lăsa cu un coșmar ale cărui urmări le resimți și după săptămâni bune. În loc să găsească alinare pentru dureri, o sătmăreancă s-a trezit internată la psihiatrie pe motiv de “neliniște și agitație”, după ce a avut curajul să se plângă că este tratată ca un sac de cartofi. Povestea sătmărencei nu este singulară. Alți martori ne-au relatat întâmplări similare.

Începutul coșmarului

O căzătură care a acutizat o boală deja cronică, poliartrită, a făcut ca sătmăreanca să fie nevoită să apeleze la 112. Ambulanța a predate pacienta Unității de Primirii Urgențe. Așa a început coșmarul. Sătmăreanca picase tocmai pe mână, iar durerea devenea insuportabilă.

Din cauza artritei care-i macină încheieturile, a te ridica de pe jos și a merge singur la medic devenea o misiune imposibilă așa că femeia a apelat, nu cu foarte multă încredere, la sistemul sătmărean de Urgență. Avea nevoie să știe dacă și-a rupt sau nu mână și să primească analgezice. Atât. S-a lovit și la cap, dar niciun moment nu și-a pierdut cunoștința.

“Noi nu suntem animale. Trebuie să existe respectul pentru viață”

Odată ajunsă la Unitatea de Primiri Urgențe, a găsit prea puțin profesionalism și prea puțină compasiune, spune femeia. Sătmăreanca a declarat pentru PresaSM că avea deja o branulă și i-a rugat pe cei care au preluat-o de la Serviciul de Ambulanță să îi pună o perfuzie, pentru alinarea durerilor. Sec, un alt cadru medical  îi spune că i s-a făcut deja o perfuzie. Pacienta ne-a spus că nu a primit nicio medicamentație.

Cadrele medicale s-au comportat cu ea “ca și cu un sac de cartofi.” Mâna, contorsionată de artrită, i-a fost bruscată în repetate rânduri, asta deși s-a plâns de faptul că durerea era îngrozitoare . La toate astea se adaugă agresivitatea verbală a cadrelor medicale precum și replici nelalocul lor din partea brancardierilor, replici care, într-o societate civilizată ar constitui hărțuire sexuală.

“Noi tratăm bolnavi, nu boli,” ne-a spus femeia. “Noi nu suntem animale, trebuie să existe respect pentru viață. Nu suntem gunoaie pe care să ne arunce din dreapta-n stânga. Cine le dă dreptul acesta? Doar la Urgențe să nu ajungi,” ne-a mai povestit sătmăreanca despre experiența sa la UPU Satu Mare. “Nu e just, nu e corect. Adică tu te duci la Urgențe să iei primul ajutor și ei te chinuie?!”

“Da’ știți unde sunteți? La psihiatrie”

Un moment de respiro a venit abia când sătmăreanca a fost din nou urcată în Ambulanță. Așezată pe scaun, a sperat că este transferată la secția de reumatologie. Surpriză. Nemulțumirile vociferate față de cadrele medicale au făcut ca acestea să o trimită direct la secția de psihiatrie, pe motiv de “neliniște și agitație”.

Fiul femeii ne-a declarat că mama sa nu a avut niciodată asemenea probleme, iar diagnosticul de halucinoză organică este cel puțin bizar. Mai ales dacă luăm în calcul și faptul că, în îndreptarul pentru diagnostic, literatura de specialitate subliniază că “la criteriile generale din introducere trebuie adăugate dovezi privind halucinațiile persistente sau recurente de orice fel; claritatea câmpului de conștiință; absența unui declin intelectual semnificativ; absența unei tulburări proeminente a dispoziției și lipsa predominantei delirurilor.”

Medicii s-au mulțumit să scrie pe foaie neliniște și agitație, două atribute care pot caracteriza orice pacient sau aparținător care are de așteptat la Unitatea de Primiri Urgențe. Dar pentru cei aflați în gardă în seara de joi, “neliniștea și agitația” sunt motive de internare la psihiatrie.

Ironie la psihiatrie

Pacienta a ajuns față în față cu medicul psihiatru. Cu zâmbetul pe buze, aceasta i-a spus: “Da’ știți unde sunteți? La psihiatrie!” A primit și tratament “niște pastile mici albe, ca boabele de piper.”

Sătmăreanca ne-a spus că a refuzat tratamentul, dar l-a primit și așa. Pe fișa medicală apar simptome pe care femeia nici măcar nu le recunoaște: delir paranoid, halucinații vizuale, comportament bizar … toate instalate subit, așa cum scrie și pe foaia de externare.

Foarte subit, spune femeia, mai ales în contextul în care nu a avut niciodată astfel de probleme și culmea, după externarea și oprirea voluntară a tratamentului prescris de psihiatru, nici nu au mai apărut.

Legea, de parte pacientului

Internarea s-a făcut nevoluntar, cel puțin așa ne spune femeia care a precizat că nu a dorit o astfel de internare, iar fiul acesteia spune că nu a semnat nimic și doar a fost informat că mama sa este transferată la psihiatrie. Asta în contextul în care articolul 53 din legea care reglementează internarea nevoluntară precizează clar că „procedura de internare nevoluntară se aplică numai după ce toate încercările de internare voluntara au fost epuizate”.

Legea mai prevede și condiții stricte pentru care se poate dispune internarea nevoluntară. Primordial este faptul că persoana poate să își facă sie sau altora rău. Un lucru infirmat de familia femeii dar și de cei care o cunosc.

“O persoana poate fi internată prin procedura de internare nevoluntară numai dacă un medic psihiatru abilitat hotărăște că persoana suferă de o tulburare psihică și considera că:  a) din cauza acestei tulburări psihice exista pericolul iminent de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane;  b) în cazul unei persoane suferind de o tulburare psihica gravă, neinternarea ar putea antrena o gravă deteriorare a stării sale sau ar împiedica să i se acorde tratamentul adecvat,” se arată în textul legii.

“Îmi tremură viața în mine”

Medicamentația primită a afectat-o profund, se plânge femeia. Psihiatrul i-a prescris olanzapină, un medicament folosit mai ales pentru tratarea schizofreniei.

“Aveam momente de luciditate, dar m-au drogat, pot să spun asta, m-au drogat,” spune femeia.

Sătmăreanca își amintește că după luarea pastilelor parcă gândirea i s-a încețoșat, parcă informația ajungea greu de la organele de simț la creier și era procesată cu întârziere. Nu recunoștea locul în care se află, cine sunt persoanele cu care vorbește, a devenit agitată și nu înțelegea lucrurile care se întâmplă în jurul ei. Perioadele de confuzie erau alternate de perioade de luciditate profundă. Au externat-o susținând că trebuie să ia în continuare tratamentul. Femeia spune că nici nu se putea vorbi despre așa ceva iar fiul său confirmă cele relatate de femeie.

Disperarea fiului

“Parcă nu mai era ea,” ne-a spus fiul. “Trebuia să îi spun lucrurile de două, trei ori.”

“Eu credeam că i-am răspuns. Adică în capul meu știam că i-am răspuns,” a explicat femeia.

Nu a mai luat medicamentele și lucrurile au început să se amelioreze și să revină la normal. Asta deși femeia se plânge de stări de oboseală prelungită care parcă îi cuprinde întregul organism.

“Nu mi-au spus nimic. Nici măcar ce tratament mi-au dat. Îmi tremură viața în mine,” spune sătmăreanca.

Stările descrise de aceasta se află printre efectele adverse ale tratamentului cu olanzapină. Reacțiile pe care ni le-a povestit femeia sunt prezente  până la 10% dintre pacienți.

“Reacţii adverse frecvente: afectează 1 până la 10 utilizatori din 100: stare de nelinişte, tremurături, rigiditate sau spasme musculare (incluzând mişcări ale ochilor), tulburări de vorbire, pierdere a forţei, oboseală extremă,” se arată în prospectul medicamentului.

Dezamăgiri pe bandă rulantă

Sătmăreanca nu este la primul contact de coșmar cu sistemul din România. Ea este sub tratament pentru artrită la unul dintre spitalele private din Oradea, iar după instalarea bolii, din cauza evoluției agresive, a urmat tratamente în Italia.

“Acolo nu așteaptă să evolueze așa boala. Intervin repede și ceilalți pacienți chiar au fost ajutați. La mine a fost prea târziu,” spune femeia.

Sătmăreanca spune că așteaptă să treacă peste șocul initial înainte de a contacta autoritățile și de a face plângere pentru modul în care a fost tratată la Unitatea de Primiri Urgențe dar și pentru internare nevoluntară la Psihiatrie.

“Am de gând să merg peste tot pentru că așa ceva nu se poate și nici nu trebuie tolerat,” a încheiat femeia.

Alt caz, alte ciudățenii

Cazul sătmărencei nu este unul singular. Un pacient cu diabet a fost și el transferat la secția de psihiatrie. Familia spune că medicii l-ar fi trimis acolo pentru că ar suferi de epilepsie. Bărbatul nu a suferit și nici nu a avut niciun astfel de episod de când a fost externat, în urmă cu mai bine de două luni. Pacientul nu a suferit traumatisme cranio-cerebrale și nici alte afecțiuni care sunt asociate cu debutul epilepsiei la vârstă adultă în literatura de specialitate.

Sătmăreanul a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe din cauza diabetului. A fost internat, ținut sub supraveghere, iar apoi, în urma unei discuții în contradictoriu cu o asistentă, spune familia, a ajuns la psihiatrie.

Familia sătmăreanului s-a speriat în momentul în care acesta a încetat să mai răspundă la telefon. La spital li s-a răspuns simplu “e la psihiatrie, probabil doarme”. Unul dintre aparținători ne-a declarat că bărbatul a fost pus sub medicamentație, dar medicii nu au fost informați că el suferă de diabet.

Asta deși, o parte dintre medicamentele prescrise pentru afecțiuni psihiatrice sunt contraindicate pentru cei cu diabet. Fișa medicală a pacientului a ajuns la psihiatrie predată de aparținători. Ulterior, bărbatul a fost internat înapoi la Spitalul de Urgență pentru a primi tratament pentru diabet.