ANALIZĂ. Cât de repede intervine Poliția din Satu Mare în caz de urgență
Cât de repede intervin echipajele Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare în cazul unui apel prin Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112?! Conform unei analize, timpul de reacție este de circa zece minute.
În cursul anului 2021 au fost transferate prin Sistemul Național de Apeluri de Urgență 112 un număr 18.405 apeluri de urgenţă, din care s-a intervenit la 10.773, celelalte având caracter de informare sau non-urgent.
În peste 81% din cazurile în care s-a intervenit, timpul de reacție a fost sub 10 minute (o creștere procentuală de 5,07% față de anul 2020).
Pentru prevenirea posibilității producerii unor evenimente de natură să tulbure ordinea și siguranța publică, la nivelul inspectoratului au fost constituite în anul 2021 trei zone speciale de siguranță publică, pe perioade determinate de timp, una în municipiul Satu Mare și două în zona orașului Negrești Oaș și zonele adiacente.
Pentru acoperirea întregului segment stradal, au fost constituite zilnic, în medie, 48 patrule de poliţie în mediul urban şi rural. Dintre acestea 33 au fost independente și 15 patrule mixte cu lucrători din cadrul Jandarmeriei.
Alături de patrulele menționate, în teren au acționat și alte forțe de ordine, în medie zilnică de 24 lucrători aparținând poliției de frontieră și poliției locale.
În acest moment, procentul de ocupare a funcţiilor prevăzute în statul de organizare este de de 77,48%, conducerea Inspectoratului Județean de Poliție propunându-și ca în acest an gradul de ocupare să ajungă la 90%.