Amenzi pentru șoferii agresivi, cei care fac șicane și drifturi. Sancțiuni și pentru cei cu parbrizele murdare
Au intrat în vigoare noile prevederi ale Codului Rutier, cele care le aduc amenzi mai mari, dar și sancțiuni mai dure șoferilor agresivi în trafic. Șicanările în trafic, dar și drifturile sau claxonatul excesiv vor fi sanctionate cu amenzi de până la 725 de lei, plus suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile. Și cei care circulă cu parbrizele, lunea și farurile murdare vor putea fi sancționați.
Principalele modificari intrate in vigoare:
– ordonanţa defineşte comportamentul agresiv în conducere pe drumurile publice şi impune amenzi cuprinse între 580 de lei de 725 de lei, plus suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile
– Circulaţia nejustificată pe banda de urgenţă se pedepseşte cu amendă cuprinsă între 1.305 de lei şi 2.900 lei
– documentul înăspreşte pedepsele pentru încălcarea regulilor pe autostradă. Astfel, se reţine permisul de conducere pentru 90 zile sau chiar 120 de zile dacă şoferul întoarce sau merge înapoi pe autostradă
– se măreşte perioada de suspensare la 90 la 120 de zile pentru neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune
– se majorează de la 30 de zile la 60 de zile pedeapsa pentru cei care fac depăşiri ilegale şi nu acordă prioritate, şi de la 90 de zile la 120 de zile pedeapsa pentru şoferii cate nu respectă regulile impuse la trecerea peste calea ferată.
– depăşirea vitezei maxime admise cu peste 70 kilometri la oră se pedepseşte cu reţinerea permisului de conducere pentru 120 de zile. Totodată apare o nouă contravenţie pentru şoferii care circulă cu maşini cu luneta şi farurile murdare.
– se va sancţiona cu puncte de penalizare nerespectarea obligaţiei de a acţiona frâna de ajutor, de a opri funcţionarea motorului şi de a cupla într-o treaptă de viteză inferioară sau în cea de parcare dacă autovehiculul are transmisie automată, atunci când conducătorul vehiculului imobilizat pe drum public se îndepărtează de acesta.