Amendă de 3.000 de lei pentru Orban, după „relaxarea” din birou
Premierul Ludovic Orban a plătit, sâmbătă, două amenzi în cuantum de 3.000 de lei pentru fumat și nepurtarea măștii în spații închise. Precizarea vine din partea Guvernului, după ce vineri seara, o poză făcută în biroul premierului a devenit virală. Mai mulți lideri ai guvernului au fost surprinși în timp ce sărbătoreau ziua de naștere a premierului nerespectând condițiile legale.
Premierul a plătit amenzi de 3.000 de lei, a anunțat Guvernul, precizând că este vorba despre cuantumul maxim prevăzut de lege pentru cele două legi încălcate, cea cu privire la fumatul în spații închise și nepurtarea măștii de protecție.
Prim-ministrul Ludovic Orban a achitat, sâmbătă, prin intermediul platformei www.ghiseul.ro, două amenzi în valoare cumulată de 3.000 de lei, la cuantumul maxim prevăzut de lege, pentru fumat şi nepurtarea măştii în spaţii închise, se precizează într-un comunicat al Guvernului.”Premierul consideră că regulile trebuie respectate în aceeaşi măsură de către orice cetăţean, indiferent de poziţia pe care o ocupă, iar în cazul în care acestea sunt încălcate, trebuie aplicate sancţiunile stabilite de lege, fără a face distincţie”
Pe Facebook a apărut, vineri seara, o fotografie în care mai mulți membri ai cabinetului Orban se relaxează, în biroului acestuia. Reprezentanții guvernului sărbătoreau ziua de naștere a premierului, a precizat chiar Ludovic Orban. Imaginea a fost distribuită, iniţial, de social democrați.