ALERTĂ. Testări masive în județ pentru depistarea refugiaților ucraineni cu TBC
Ministerul Sănătății a anunțat demararea testării masive în rândul refugiaților ucraineni pentru a-i depista pe cei infectați cu TBC. Operațiunile se vor desfășura în localitățile din județul Satu Mare în care numărul cetățenilor veniți din Ucraina este foarte mare și vor avea ca scop începerea, de urgență, a tratamentelor.
Autoritățile din România susțin însă că testarea va fi voluntară, astfel că este posibil ca acțiunea să fie sortită eșecului. În fapt, acțiunea este destinată persoanelor în vârstă de peste 18 ani, cu factori de risc pentru tuberculoză, cu prioritate persoanelor care vin din Ucraina, precum și cetățenilor români, indiferent de statutul de asigurat, susține Ministerul Sănătății.
Testările pentru TBC au ca scop identificarea precoce a cazurilor posibile de tuberculoză și direcționarea lor cu prioritate către Programul naţional de prevenire, supraveghere şi control al tuberculozei, pentru realizarea diagnosticului de certitudine și asigurarea tratamentului adecvat.
Administrarea rapidă a medicamentelor pentru cei bolnavi va scurta durata infecțiozității, va crește șansele de vindecare și va scădea probabilitatea de a suferi de complicații sau sechele, reducând, implicit, consecințele sociale și economice adverse asociate tuberculozei, mai arată Ministerul Sănătății.
le ati dat acceptul sa tineti trantori pe banii nostri ,acasa cu ei sa si apere patria.
View Comment