Alertă în Cartierul Micro 16, după ce o persoană nu a mai fost văzută. Intervin Poliția/Pompierii
Alertă în municipiul Satu Mare. Apelul la Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112 a fost dat în jurul orei 19.00 de către un sătmărean care locuiește într-un bloc de pe strada Zenit, Cartierul Micro 16 din municipiul Satu Mare.
Un echipaj cu o autospecială de descarcerare intervine pentru deblocarea unei uși, pe strada Zenit din municipiul Satu Mare.
Din spusele apelantului, o persoană este blocată în casă și nu răspunde la ușă, existând suspiciunea că putea fi decedată.
După ce au intrat în interiorul apartamentului, pompierii au găsit victima conștientă și cooperantă, a fost preluată de ambulanța Serviciului de Ambulanță Județean și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare.