Alegeri în Ungaria: Viktor Orban, în fața unei coaliții unite
Alegerile parlamentare care au loc duminică în Ungaria sunt unele cu caracter istoric: Viktor Orbán, cel mai longeviv prim-ministru din Europa, se va confrunta pentru prima dată cu un front al coaliției unite care speră să convingă pe ultima sută de metri că liderul Fidesz reprezintă un pericol pentru viitor democratic al țării, precizează jurnaliștii de la Hotnews.
În alegerile parlamentare din 3 aprilie principalii competitori sunt: coaliția FIDESZ-KDNP aflată la guvernare din 2010, condusă de premierul în exercițiu Viktor Orbán, și „În unitate pentru Ungaria!” -coaliția compusă din 6 partide de opoziție Jobbik (Mişcarea pentru o Ungarie mai Bună), Momentum (Mişcarea Momentum), LMP (Politica poate fi şi Altfel), Párbeszéd (Dialog pentru Ungaria), MSZP (Partidul Socialist Maghiar) şi DK – Demokratikus Koalíció (Coaliţia Democratică), avându-l ca lider pe Péter Márky-Zay, titrează jurnaliștii G4Media.
Alături de aceste două blocuri de partide, mai merită menționate alte două formațiuni care au intrat în competiție Partidul Mi Hazánk (Patria Noastră) și Magyar Kétfarkú Kutya Párt (Partidul Câinelui cu Două Cozi).
Parlamentul din Ungaria are 199 de deputați, 106 aleși în sistem uninominal, într-un singur tur, și 93 aleși pe liste naționale.
Observatorii au avertizat asupra faptului că, în 2011, FIDESZ a creat un sistem politic prin care și-a creat avantaje de sistem, care deformează orice competiție electorală, participanții neavând șanse egale
Studiile cu privire la starea democrațiilor în lume au avertizat că în Ungaria, democrația este în regres, demers accentuat de pandemia de COVID-19. Avertizările se referă atât la reformele judiciare impuse de FIDESZ, cât și nerespectarea libertății presei – eliminarea presei de opoziție și restrângerea activității societății civile.
Retorica premierului Viktor Orban, care este la ora actuală cel mai longeviv premier al unui stat european, a devenit mai violent anti-UE cu fiecare dintre alegeri, se arată într-un articol amplu dedicat alegerilor din Ungaria de către cei de la Euronews, care amintesc și de faptul că Jean-Claude Juncker, fostul șef al Comisiei Europene, l-a făcut „dictator” pe Orban.
În România, partidul UDMR, prin vocea mai multor lideri importanți, și-a declarat susținerea pentru FIDEZS și pentru premierul Viktor Orban, în timp ce mai mulți membri ai UDMR au refuzat să se întâlnească cu Péter Márki-Zay, reprezentantul partidelor de opoziție.
Cei de la Freedom House au și publicat un grafic care arată cum s-a modificat democrația în Ungaria, sub regimul Viktor Orban. Potrivit acestora, în ultimii 10 ani, Ungaria a ajuns de la o democrație consolidată, la un regim hibrid.
Potrivit ultimului sondaj realizat de Politico Europe, partidul Fidesz, condus de premierul Ungariei, Viktor Orbán, conduce cu o majoritate restrânsă, de doar 50% în fața candidatului unic al Opoziției Unite, Péter Márki-Zay, care este cotat cu 44% din sufragii.
Ce pacat! Pilango Gyuri a fost ales președinte interimar al PNL, altfel putea și el la alegeri în tara vecina.
View Comment