ALEGERI. Deputatul Radu Panait vrea șefia Organizației Județene Satu Mare a USR-PLUS
În urmă cu puțin timp, în perioada 11 – 12 iunie, filiala municipală USR PLUS Satu Mare a organizat alegerile pentru componenta noului Birou Local. În cursa pentru președinție au fost înscriși Diana Molnar-Creț și Marius Crișan.
În urma voturilor valabil exprimate președinția filialei locale a fost câștigată de Diana Molnar-Creț, cu un total de 111 voturi, în timp ce colegul nostru Marius Crișan a obținut 47 de voturi.
Noua componență a Biroului Local USR PLUS Satu Mare pe următorii patru ani arată astfel:
Președinte – Diana Molnar Creț
Panait Radu – vicepreședinte
Golban Ligia – vicepreședinte
Sinai Annamaria – vicepreședinte
Corodan David Sebastian – membru
Haiduc Vlad – membru
Tordoi Dorina – membru
Pop-Bouler Ingrid – membru
Piller Adrian – membru
Cu această ocazie dorim să anunțăm și intenția deputatului USR PLUS Satu Mare, Radu Panait, de a candida la președinția Biroului Județean al filialei pentru alegerile care vor avea loc în data de 27 iunie.
”Am intrat în politică condus de cele mai sincere intenții și de cea mai mare dorință: ”Fără penali în funcții publice”. La vremea respectivă nu știam ce viitor îmi va duce intrarea în politică, iar așteptările mi-au fost depășite și în USR PLUS am găsit o a doua familie. Am candidat la alegerile locale din 2020 iar scorul obținut a fost confirmarea votului de încredere al sătmărenilor. Mai apoi am reușit să intru în Parlament ca deputat, pentru a-i reprezenta cu cinste și onoare pe sătmărenii noștri. De la bun început m-am bucurat de sprijinul colegilor mei din filiala USR PLUS Satu Mare, motiv pentru care consider că următorul pas pe acest drum îl reprezintă candidatura mea pentru funcția de președinte al filialei județene. Mă bucur să fac parte dintr-o echipă unită. Împreună am luptat în patru campanii electorale și sunt convins că în continuare vom obține rezultate din ce în ce mai bune. USR PLUS Satu Mare este locul în care orice tânăr își poate găsi locul, în care ideile sunt ascultate, discutate iar mai apoi puse în practică. Susțin cu tărie că noi suntem suflul nou de care atât județul nostru cât și țara au atât de mare nevoie. Sunt un adept al meritocrației și am știut de fiecare dată să îmi asum atât câștigurile, cât și înfrângerile. Sunt convins că din postura de președinte al filialei județene voi reuși să consolidez structurile din fiecare colțișor al județului și voi forma echipe profesioniste din oameni determinați să aducă schimbarea în comunitate!”, a declarat deputatul Radu Panait