Alcoolemie record: 5,79 mg/l. Poate lua titlul de cel mai beat șofer din țară
Un bărbat de 61 de ani din Caraș-Severin ar putea lua titlul de cel mai beat șofer din România. Bărbatul a fost tras pe dreapta de polițiști, iar când a fost testat cu paratul etilotest, chiar și polițiștii au rămas uimiți de rezultat.
Pe data de 5 martie, în jurul orei 13.00, polițiști de la Poliția Orașului Oravița au oprit pentru control pe DJ 581, în localitatea Grădinari, un autoturism condus de un bărbat de 61 de ani, acesta emanând miros puternic de alcool, la testarea cu aparatul etilotest rezultând o alcoolemie de 5,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Iar șoferul nu doar că era băut bine, la verificări, oamenii legii au descoperit că încălcase și alte legi.
„În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit că autoturismul figura radiat din circulație și bărbatul în cauză avea dreptul de a conduce anulat. Bărbatul a fost imediat condus de polițiști la cea mai apropiată unitate spitalicească, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii concentrației de alcool în sânge”, se arată într-un comunicat al IPJ Caraș-Severin.
Polițiștii au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, de către o persoană aflată sub influența alcoolului sau a altor substanțe, care nu posedă permis de conducere și continuă cercetările.