ALARMANT. Tot mai mulți tineri pensionari în județ. Medicii, principalii vinovați
Directorul executiv al Casei Județene de Pensii Satu Mare, Cristian Soponoș, le atrage atenția medicilor de specialitate din județul Satu Mare să nu mai emită cu prea multă lejeritate acte medicale pentru tinerii care cer pensie de invaliditate. Oficialul – care spune că avem deja un veritabil fenomen – îi avertizează pe medici că se va cere contraexpertiză în cazurile suspecte.
Redăm mai jos mesajul directorului Cristian Soponoș:
”Facem un apel la un plus de responsabilitate din partea medicilor de specialitate din județul Satu Mare la emiterea actelor medicale, persoanelor care urmează a se adresa Comisiei de Expertiză Medicală, aflată în subordinea Casei Județene de Pensii.
Aceasta deoarece, foarte mulți tineri fără vechime se prezintă cu acte medicale și solicită apoi pensie de invaliditate. Ori, Comisia de Expertiză Medicală este obligată să țină cont de actele prezentate, emise de medicii specialiști și se pronunță în urma analizei acestor acte. Astfel, se poate ajunge în situația jenantă ca, persoane care aproape că nu au vechime în muncă, să ajungă în situația să beneficieze de pensie, în timp ce, alte persoane care au vechime, dar care au avut salarii mici, să aibă aproximativ același cuantum al pensiei.
Ca urmare, nu ar fi de dorit să ajungem să solicităm o contraexpertiză, la comisia medicală națională din cadrul Institutul Naţional de Expertiză Medicală și să punem oamenii pe drumuri. Pe această cale, tragem un semnal de alarmă să nu se cadă în capcana persoanelor tinere care solicită acte medicale și adeverințe, deoarece numărul acestor cazuri a crescut alarmant“.