ALARMANT. A apărut virusul West Nile în Satu Mare. Primul caz confirmat oficial
West Nile în Satu Mare. Direcția de Sănătate Publică a confirmat prima infectare cu virusul și la Satu Mare. În regiunea de nord-vest a mai fost identificat un singur caz, în urmă cu aproximativ două săptămâni, în Bihor.
Direcţia de Sănătate Publică Satu Mare a anunţat că a apărut şi în judeţul nostru primul caz confirmat având infecţie cu virusul West Nile. Principala cale de transmitere a acestei infecţii la om este prin înţepătura de ţânţar.
Persoanele infectate pot fi fără simptome sau pot prezenta simptome similare unei gripe uşoare: febră, cefalee, mialgii, stare de rău, greţuri, vărsături, eventual cu fenomene eruptive cutanate.
De asemenea, pot apărea şi forme grave cu simptome neurologice, prezentând tablou clinic de meningită sau meningoencefalită, aceste forme severe apărând mai ales la persone de vârstă înaintată.
Nu există un tratament specific al acestei boli şi nici un vaccin care să o prevină. Măsurile de protecţie împotriva ţânţarilor sunt cele care pot servi la evitarea infectării.
Recomandările pentru populaţie sunt următoarele:
– Să evite expunerea la ţânţari, purtând îmbrăcăminte cu mânecă lungă şi pantaloni lungi
– Să utilizeze substanţe chimice repelente împotriva ţânţarilor (spray-uri speciale care se pulverizează pe haine şi pe piele şi ţin la distanţă insectele)
– Să împiedice pătrunderea ţânţarilor în casă, folosind plase de protecţie la ferestre
– Să utilizeze substanţe insecticide în locuinţă şi în jurul locuinţei
– Să asigure desecarea bălţilor de apă din jurul gospodăriei şi uscarea pivniţelor
– Să îndepărteze recipientele de apă stagnantă şi gunoiului menajer
– Să evite vizitarea zonelor turistice cu bălţi şi alte ape stătătoare, deltă, mlaştini, sau să își ia măsuri de protecţie sporite, adecvate pentru evitarea înţepăturilor de ţânţari.
În regiunea de nord-vest a țării a mai fost înregistrat un caz în Bihor.
Până joi, Centrul Național de Control și Supraveghere al Bolilor Transmisibile a confirmat 23 de infecții cu virusul West Nile în România. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în județul Dolj. Este vorba de cinci cazuri confirmate. A fost înregistrat și un deces în urma infectării cu West Nile, în Galați.