Aeroporturile Satu Mare și Baia Mare se autodistrug. Risc să rămână fără curse externe
Sătmăreanul Mircea Spătar, un specialist în domeniul turismului, susține că aeroporturile din Satu Mare și Baia Mare riscă să se autodistrugă. Concret, atât Aeroportul Internațional Satu Mare cât și Aeroportul Internațional Baia Mare au curse spre destinații comune, precum Londra sau Paris.
Mircea Spătar atrage atenția asupra faptului că nu va exista cererea necesară pentru bilete, astfel încât să treacă de 50% din capacitatea avioanelor. În acel moment, companiile aeriene – care sunt subvenționate în prezent – riscă să renunțe la aceste curse.
Mircea Spătar dă și un exemplu concret: cursa Satu Mare – Frankfurt, care a fost anulată după doar două luni din cauza lipsei de clienți.
Redăm mai jos analiza realizată de Mircea Spătar:
”Exemplu concret de autodistrugere: cum concurența a două aeroporturi situate la 45 de minute unul de altul va face ca ambele să aibă de pierdut pe termen lung (Satu Mare -Baia Mare).
Avem zboruri internaționale din Satu Mare la Londra, Paris, Roma, iar de luna viitoare vom avea zboruri din Baia Mare la Londra, Paris si Milano. Două aeroporturi situate la 45 de minute unul de altul au fiecare zbor la Paris și Londra. Nu ar fi nici o problemă dacă aceste zboruri s-ar umple și pe termen lung ar rezista așa, dar în prima fază aceste zboruri se fac pe banii altora.
Companiile aeriene primesc o subvenție pentru rutele noi, adică tu ca aeroport spui ce rute vrei să deschizi, plătești si compania aeriană vine. Totul ok până aici, dar ce faci când nu gândești?
În loc să colaboreze și să progreseze pe termen lung împreună, și dacă de la Satu Mare zbori la Paris din Baia Mare să zbori la Madrid sau Barcelona sau invers, folosești principiu să avem și noi ce au ei.
Vom vedea ce se întâmpla când e gata subvenția și compania aeriană constată că nu are grad suficient de ocupare pe aceste rute, pentru ca unii zboară la Satu Mare alții la Baia Mare și riscă ca ambele zboruri să aibă grad de ocupare de 50% și astfel va renunța.
De rutele spre București nu mai vorbesc, fiecare vrea să aibă cât mai multe zboruri, ca urmare avem zboruri de câteva ori pe săptămâna de la Satu Mare și Baia Mare spre București la ora … 18:50, ajungi la București la 20:00 ca să dormi acolo. Nu mai prinzi alte legături spre alte destinații și nici nu poți rezolva treaba la București pentru care ai mers în aceeași zi.
Măcar un mic plus pentru Baia Mare, nu au pus zboruri spre Germania, noi la Satu Mare am crezut că avem atâtea firme și o comunitate atâta de mare de români în Frankfurt încât HiSky să zboare la Frankfurt, o simplă verificare a statisticilor zborurilor din zona îți arăta clar că nu ai pasageri pentru această rută, dar s-a plătit, s-a încercat și s-a anulat în vreo 2 luni de la lansare (deși încă pe bannere apare mare reclama Satu Mare – Frankfurt ).
Și uite așa din dorința de a avea zeci de zboruri și fără sa gândim o strategie comună pe termen lung, fără să verificam o statistică sau să întrebăm măcar de oameni competenți în domeniu, nu să facem sondaje pe Facebook unde Ion și Ghio’ zic că ei vor zbor la ei în sat lângă Valencia, că sunt mulți romani (are el 3 vecini deja care sunt români acolo) , cele două aeroporturi, voit sau nu, se sabotează încet, dar sigur.
Sper ca aceste rute să reziste și să zburăm atâta de mult și des încât companiile aeriene să rămână la aeroport și după subvenție”.
Foarte corectă analiza, felicitări Mircea!
Totuși, până mai avem zboruri spre Paris, nu pregătești ceva oferte spre Disneyland Paris sau măcar ceva city-break-uri la Londra, Roma sau Paris?
View Comment