Adrian Marc, noul manager al Spitalului. Vrea clădiri noi și heliport, de 11 milioane euro

După ce a ocupat funcția de manager interimar, Adrian Marc a reușit să devină manager cu acte-n regulă al Spitalului Județean Satu Mare. Singurul candidat înscris în cursă, Adrian Marc a obținut nota 9,22 la evaluarea proiectului de management şi 9,34 la evaluarea abilităţilor manageriale.

Proiectul său de amploare este cel privind construirea unei noi clădiri pentru Spitalul Județean. De altfel, județul Satu Mare are șanse mari de a obține finanțare de 11,4 milioane de euro pentru construirea unei noi clădiri cu șase etaje chiar în vecinătatea actualului Spital, pe strada Prahovei. Consiliul Județean a depus în acest sens un proiect, urmând ca forurile Uniunii Europene să se pronunțe în acest sens în perioada următoare.

Investiția de extindere de la Spitalul Județean Satu Mare prevede construirea unui corp de clădire nou, legat de clădirea principală actuală a spitalului, pentru a remedia problemele de spațiu existente.

De asemenea, se va construi un heliport nou, pe acoperișul viitoarei clădiri. Heliportul spitalului funcționează fără autorizație definitivă, locația actuală fiind o soluție temporară, nesustenabilă.

”Este un proiect vital pentru viitorul sistemului medical sătmărean. Proiectul a fost depus, iar Consiliul Județean trebuie să aprobe doar partea de co-finanțare”, a spus managerul Spitalului Județean, Adrian Marc, pentru PresaSM.ro.

În urma implementării proiectului se dorește asigurarea unor spații şi condiții adecvate şi conforme cerințelor specifice actuale pentru blocul operator şi secția ATI, inclusiv funcționalitățile adiacente acestora (sterilizare, etc.), mutarea secțiilor chirurgicale (neurologie, interne, oftalmologie) din Spitalul vechi în locația principală de pe strada Prahovei.

Consiliul Județean este lider de proiect, și care ca parteneri principalele instituții de îngrijire a sănătății publice din județul vecin din Ungaria: Spitale şi Spital Universitar din Judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg, respectiv Spitalul din Felső-Szabolcs.

Bugetul total aferent proiectului ROcHUs este 13.900.000 Euro, inclusiv TVA, fără cheltuieli neeligibile definite. Valoarea bugetului partenerilor români este de 11.466.929 Euro, iar cei doi parteneri maghiari au în total buget de 2.433.071 Euro.

Fii primul care comentează! despre "Adrian Marc, noul manager al Spitalului. Vrea clădiri noi și heliport, de 11 milioane euro"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.


*


Mai multe despre Spitalul Judetean Satu Mare
VIDEO. Se extinde și modernizează Urgența Spitalului Județean. Un milion de euro!

Închide