Adrian Cozma și ministrul Antreprenoriatului, întâlnire cu afaceriștii sătmăreni: „Vrem ca mediul privat să-și revină”
Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin Cadariu a avut o vizită de lucru la Satu Mare. Împreună cu deputatul Adrian Cozma, Cadariu s-a întâlnit cu reprezentanții mediului de afaceri pentru a discuta despre nevoie antreprenorilor.
„Am avut o zi de lucru bună alături de domnul ministru și de mediul de afaceri local. Împreună cu primarii județului și cu antreprenorii locali am reușit să ne adunăm pentru a cunoaște toate problemele pe care le întâmpinăm cu toții în această perioadă. Cu toții vrem ca mediul privat să-și revină după această perioadă grea. Programele de finanțare trebuie să răspundă solicitărilor care vin de la firul ierbii, de la realitatea din teren. Sunt convins că vom reuși să generăm cu toții cele mai potrivite soluții chiar dacă e o perioadă complicată. Îi mulțumesc domnului ministru și îl asigurăm de toată susținerea noastră în tot ce întreprinde pentru a relansa activitățile economice, de turism și nu numai”, a precizat Adrian Cozma.