Adrian Cozma: Noul sediu al Prefecturii poate fi finalizat în acest an. Alocare de peste 3,7 milioane
Peste 3,5 milioane de lei au fost alocate pentru noua clădire a Prefecturii Satu Mare de pe strada Cuza Vodă, a anunțat deputatul Adrian Cozma. Liberalul crede că lucrările, reluate în primăvara lui 2017, s-ar putea finaliza în acest an.
Deputatul liberal Adrian Cozma a anunțat că în acest an se vor aloca peste 3,5 milioane de lei pentru clădirea de pe strada Cuza Vodă care urmează să fie atât sediul Prefecturii Satu Mare, cât și a Serviciului de Permise și Pașapoarte.
„Împreună cu ministrul de interne Lucian Bode am reușit să alocăm 3 714 000 lei pentru modernizarea zonei de pașapoarte, permise, înmatriculări din incinta noului sediu al Instituției Prefectului de pe strada Cuza Vodă din muncipiul Satu Mare. Cunosc bine situația la Instituția Prefectului, iar angajații și cetățenii care au zilnic de rezolvat probleme trebuie să beneficieze de condiții normale, decente. Am dat astăzi avizul favorabil în Comisia de apărare, ordine publică și siguranță națională pentru buget și sper să ne mișcăm cât mai repede pentru aprobarea în plen cel târziu săptămâna viitoare. Administrația locală depinde de aprobarea bugetului general și e important să demarăm principalele lucrări de investiții în județe cât mai repede posibil”, spune deputatul sătmărean.
Noul sediu al Institutiei Prefectului Satu Mare poate fi finalizat în acest an, a mai precizat Cozma despre construcția care a zăcut ani de zile în paragină, cu lucrări reluate abia în primăvara lui 2017.
Investiţia la viitorul sediul al Instituţiei Prefectului se ridică la aproximativ 14 milioane lei. Fondurile sunt asigurate de Ministerul Afacerilor Interne, iar autoritățile județene sperau în urmă cu patru ani de zile că ele se vor putea finaliza în 2019.
Contractul prevedea, pe lângă costrucția propriu-zisă și furnizareade obiecte de mobilier (dulap/rafturi metalice și prefabricate din lemn, scaune, mese, fotolii, canapele etc.), echipamete de birotică (aparate multifuncționale, videoproiectoare, UPS-uri, distrugătoare documente, sistem ticketing, sistem audio, etc.). Tot ca dotări, în contract, au fost prevăzute echipamente electrocasnice precum frigidere, aparate de cafea, cuptoare microunde și aspiratoare.
ce tot il puneti pe obositu ăsta.
View Commentminciuni.
View Comment