Adrian Cozma, încă un pas spre șefia PNL. Sprijin important de la Tășnad
Organizația locală PNL a orașului Tășnad și-a ales noua conducere, în prezența deputatului Adrian Cozma, președintele organizației județene PNL Satu Mare, a vicepreședintelui Consiliului Județean, Cristian Valer Beșeni, a primarilor Sergiu Silaghi și Nicolae Cornea Mare, precum și a lui Adrian Nemeș, președintele organizației PNL Carei.
În cadrul adunării generale a organizației PNL Tășnad, cei peste 50 de liberali l-au ales în fruntea organizației pe viceprimarul Carol Snelenpeger, care va fi sprijinit de un Birou Permanent Local format din 8 vicepreședinți, 8 membri și un secretar – trezorier. Toți au salutat reîntoarcerea în rândul membrilor PNL a consilierului local independent, Zsido Lorant, care a fost ales vicepreședinte al BPL, ceea ce reprezintă un mare câștig pentru liberalii din Tășnad.
”Mă bucur să constat că organizația noastră din Tășnad a prins un nou avânt, iar lucrurile reintră pe un făgaș al normalității și echilibrului. Tășnadul reprezintă pentru noi una din prioritățile pentru care trebuie să ne luptăm. La alegerile parlamentare din 27 septembrie 2020 am obținut aici peste 1100 de voturi pentru care vreau să le mulțumesc cetățenilor din acest oraș și doresc să-i asigur de întregul meu sprijin pentru promovarea acelor investiții și inițiative menite să ducă la dezvoltarea durabilă a Tășnadului. Va trebui să căutăm soluții de exploatarea a marelui potențial turistic din zonă, iar liberalii de aici, în frunte cu viceprimarul Snelenpeger, se vor implica în acest proiect de mare anvergură. Am încredere în noua echipă de conducere care sunt sigur că nu va repeta greșelile trecutului și va juca un rol din ce în ce mai important pe scena politică locală” a declarat Adrian Cozma.
La rândul său, noul președinte al PNL Tășnad, viceprimarul Carol Snelenpeger a subliniat: ”Sunt deosebit de onorat de încrederea colegilor mei și știu că fac parte dintr-o mare echipă, unită și solidară, iar cu sprijinul domnului deputat Adrian Cozma și a domnului vicepreședinte al Consiliului Județean, Cristian Valer Beșeni, vom reuși să demonstrăm că suntem oameni pragmatici, dedicați binelui public, care știu exact ce au de făcut”.