Adrian Cozma, după întâlnirea cu ministrul Educației: „Toate clasele și liceele noastre rămân în aceeași formulă”
Adrian Cozma și o delegație compusă din mai multe cadre didactice din județ au avut o întâlnire cu ministrul Educației Sorin Câmpeanu. Deputatul sătmărean precizează că, în urma discuțiilor cu șeful de la Învățământ, toate clasele și liceele din județ rămân în aceeași formulă.
„Am avut o discuție constructivă cu ministrul Educației Naționale, Sorin Cîmpeanu și am reușit să ajungem la un consens pe mai multe probleme pe care le avem în județul Satu Mare și îi mulțumim pe această cale. E important ca fiecare speță, fiecare problemă din școlile noastre să fie dezbatută cu factorii decizionali pentru a lua cele mai bune măsuri. Toate clasele și liceele noastre rămân în aceeași formulă atât cele cu profil real și uman cât și cele tehnologice și vocaționale”, a precizat deputatul sătmărean Adrian Cozma.
Liberalul a mai spus și că deciziile viitoare vor fi luate bazându-se pe datele referitoare la numărul anual de elevi și este convins că ISJ, dar și conducerea liceelor, vor lua cele mai bune hotărâri.
„Urmărim dinamica privind numărul anual de elevi și sunt sigur că vom adapta permanent deciziile și soluțiile. Am încredere că atât Inspectoratul Școlar cât și conducerile liceelor sătmărene vor implementa cele mai bune soluții pentru a veni în sprijinul elevilor în această perioadă dificilă”, a spus Adrian Cozma.