Adrian Cozma, după demiterea lui Voiculescu: „Guvernarea trebuie să meargă mai departe”
Într-o postare pe Facebook, deputatul sătmărean Adrian Cozma a făcut câteva precizări cu privire la evenimentul politic al zilei, demiterea ministrului Sănătății Vlad Voiculescu.
Adrian Cozma precizează că guvernarea trebuie să meargă mai departe, în alianța care a fost decisă ca urmare a alegerilor parlamentare.
„Guvernarea trebuie să meargă mai departe!Ne-am asumat să guvernăm încă din 2019 și cred că e cea mai bună soluție și astăzi. Cred în continuare în alianța de guvernare fiindcă sunt multe lucruri care ne unesc atunci când vorbim de reformele de care are nevoie țara. La Ministerul Sănătății avem nevoie de un nou ministru, competent, care să gestioneze cât mai eficient această criză sanitară”, a precizat deputatul sătmărean Adrian Cozma.
În această dimineață, premierul Florin Cîțu a anunțat demiterea ministrului Vlad Voiculescu. Vicepremierul Dan Barna urmează să preia interimatul de la Sănătate.
Citește și:
Vaccinarea împotriva COVID-19 atinge noi recorduri în județul Satu Mare
FOTO. Liber la vaccinarea cu AstraZeneca. Trei fluxuri noi pentru Pfizer în județ