Adolescent (15 ani), reținut în cazul morții Raisei. Procurorii explică cum s-a petrecut crima pentru care verișorul e suspectul principal
Raisa, fetiţa de doi ani şi cinci luni din judeţul Dolj găsită moartă în urmă cu două zile la doar câteva sute de metri de casă a fost ucisă de verișorul în vârstă de 15 ani, spun anchetatorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj. Potrivit procucrorilor, adolescenul i-ar fi aplicat mai multe lovituri de cuţit şi apoi ar fi strangulat-o cu o funie din material textil.
Potrivit unui comunicat transmis joi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, Raisa a fost victima unor acţiuni de violenţă, iar în urma administrării mai multor mijloace de probă s-a conturat ipoteza conform căreia minorul în vârsta de 15 ani, a fost persoana care a produs leziunile de violenţă în urma cărora a rezultat decesul fetiţei Raisa Maria Nicoleta Stan.
Minorul de 15 ani a fost reţinut pentru 24 de ore pentru omor calificat, urmând să fie prezentat, joi, Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
„În urma cercetărilor efectuate şi căutărilor extinse efectuate în zonă de o echipă complexă formată din procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj, cu sprijinul Direcţiei de Investigaţii Criminale, Institutului Naţional de Criminalistică – Serviciul de Cercetări la Faţa Locului, Serviciul Criminalistic Dolj, dar şi mai multe structuri din cadrul IPJ Dolj, IJJ Dolj, Gruparea Mobilă de Jandarmi, ISU Dolj, a fost identificat cadavrul minorei Stan Raisa Maria Nicoleta într-o zonă cu vegetaţie abundentă situată în spatele imobilului unde aceasta a fost văzută ultima data în viaţă şi s-a efectuat cercetarea la faţa locului. În cauză s-a dispus efectuarea autopsiei medico-legale a cadavrului, iar în urma acesteia s-a stabilit faptul că moartea minorei a fost una violentă şi s-a datorat hemoragiei interne şi externe, provocată de un politraumatism cu multiple plăgi, dintre care unele penetrante, dar şi asfixiei mecanice prin strangulare. În urma administrării mai multor mijloace de probă, s-a conturat ipoteza conform căreia minorul Codreanu Nicolas Masi, în vârstă de 15 ani, a fost persoana care a produs leziunile de violenţă menţionate anterior, în urma cărora a rezultat decesul victimei Stan Raisa Maria Nicoleta”, a informat, joi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, relevantă în cauză a fost expertiza genetică judiciară efectuată asupra unui obiect vestimentar ridicat de la inculpatul minor Codreanu Nicolas Masi, în urma examinării fizice a acestuia, iar conform concluziilor acestei expertize, obiectul vestimentar ridicat de la persoana bănuită prezenta urme de sânge uman, iar în urma genotipării acestei probe a rezultat că aparţinea victimei Stan Raisa Maria Nicoleta.
„Având în vedere faptul că din probele administrate până în prezent a reieşit că minorul Codreanu Nicolas Masi, profitând de starea vădită de vulnerabilitate a victimei Stan Raisa Maria Nicoleta datorată vârstei foarte fragede (2 ani şi 5 luni), i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu un obiect tăietor-înţepător, posibil cuţit, şi a strangulat-o folosind o funie din material textil, împotriva acestuia a fost formulată o acuzaţie oficială şi s-a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 188 alin. 1 – art. 189 alin. 1 lit. i C.pen., cu aplic. art. 113 alin. 2 C.p”, informează Parchetul.
Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii infracţiunilor în raport de care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale.
Raisa a dispărut luni de acasă, iar marţi, după aproape 24 de ore de căutări, a fost găsită moartă pe un câmp aflat la câteva sute de metri de locuinţa părinţilor.