Adio, ștrand în acest an, în Satu Mare. Primăria a pierdut procesul
Primăria Satu Mare a pierdut prima bătălie cu firma Beny Alex, care a administrat ștrandul. Judecătorii Curții de Apel Oradea au respins cererea administrației locale, care solicitase un ordin președințial pentru a putea redeschide stabilimentul. Asta înseamnă că în acest an este imposibil să se mai deschidă ștrandul.
Redăm decizia Curții de Apel Oradea: ”Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul MUNICIPIUL SATU MARE prin PRIMAR, în contradictoriu cu intimata debitor SC BENY ALEX SRL prin administrator judiciar TRUST INSOLVENCY SPRL împotriva sentintei ei nr 63 din 10.06.2022 pronuntată de Tribunalul Satu Mare, pe care o mentine în totalitate. Fără cheltuieli de judecată în apel. DEFINITIVĂ”.
Reamintim faptul că firma Beny Alex – cea care a administrat ștrandul din municipiul Satu Mare – a intrat în insolvență. Ceea ce este sinonim cu blocarea oricăror șanse ca ștrandul să fie deschis prea rapid. Cu toate că după ce a câștigat procesul cu Beny Alex, Primăria Satu Mare a somat societatea ca în termen de 10 zile să predea amplasamentul și bunurile de retur.
Doar că, din cauza procedurilor legislative stufoase, sunt șanse foarte mici ca ștrandul să se deschidă în acest an! Dacă nu chiar nule. O recunoaște chiar primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor.
”În țara asta sunt legi, sunt contracte. La ora asta nu avem posibilitatea nici juridică, nici fizică să deschidem ștrandul. Să fie foarte clar. Am luat toate măsurile ca acel concesionar care pentru al treilea an consecutiv nu a deschis ștrandul și nu prestează servicii publice către cetățeni, să fie sancționat de către Consiliul Local, care a desființat acel contract. În acest moment, mingea este în terenul instanțelor de judecată”, a spus primarul Kereskenyi.
Reprezentanții firmei Beny Alex SRL au precizat pentru PresaSM că au propus încetarea pe cale amiabilă a Contractului de concesiune nr. 47.225-573/26.11.2008, cu preluarea tuturor investițiilor de către Primăria și Consiliul Local Satu Mare, dar numai după plata unor despăgubiri în cuantum de 26.056.791,4 lei.
Sumă ce reprezintă diferenţa dintre valoarea totală a investiţiei realizate, în cuantum de 32.777.549,31 lei, şi valoarea investiţiei amortizate, în cuantum de 6.720.757,87 lei.
Simplu, o fi pe mana primarul cu cei de la Aqua Park Satu Mare. Închide ștrandul vechi și avantajează Aqua Parcul. Ca doar UDMR-ul este în floare.
View Commentaberatie… au fost probleme juridice pe care primaria nu le-a rezolvat si nu a mai permis ulterior deschiderea strandului, dupa care reziliaza contractul… Probabil interese…
View CommentRamanem cu apa de ploaie de la aqua park. Nebunii la inceput nu au avut apa in bazin, daca erau cuminti data viitoare vor avea si apa. Strandul Satmarului la sfantu’asteapta. Traiasca clasa politica. Sa mergem la vot!
View Comment