Adio, Hotel Dacia! Nimeni nu-l vrea, proprietarul nu are bani. Primăria se spală pe mâini
Construit în anul 1902, Hotelul Dacia – un simbol al municipiului Satu Mare – este condamnat la dispariție. Actualul proprietar – Vasile Țânțaș – susține că nu are bani să îl renoveze, lăsându-l într-o stare destul de precară. Motiv din care s-a și ales cu o pedeapsă de un an de închisoare, decizie a Tribunalului Satu Mare pe care omul de afaceri a contestat-o la Curtea de Apel Oradea.
Pentru a scăpa de clădire, Vasile Țânțaș a făcut o ofertă de vânzare către statul român, în valoare de circa cinci milioane de euro, dar conducerea Primăriei Satu Mare susține că nu are acești bani. Plus alți opt milioane de euro necesari reabilitării. În concluzie, un total de 13 milioane de euro.
”Proprietarul fostului hotel a scos la vânzare imobilul. A notificat şi Primăria în acest sens, dar municipalitatea nu dispune de 5 milioane de euro, preţul cerut de proprietar. În afară de asta, şi dacă am reuşi să cumpărăm clădirea, trebuie să luăm în calcul şi alţi aproximativ 8 milioane de euro cât ar costa reabilitarea şi repunerea în funcţiune. Soluţia pentru recuperarea acestui monument arhitectural ar fi să se găsească un investitor care să fie interesat inclusiv de reabilitarea clădirii”, a declarat Kereskenyi Gabor, primarul municipiului Satu Mare, pentru radiocluj.ro.
În aceste condiții, soarta Hotelului Dacia pare pecetluită. Zeci de mii de sătmăreni sunt zilnic martorii degradării acestui simbol și al lipsei de idei a autorităților.
Reamintim că singurii care au acționat au fost procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, care au stabilit, în cadrul cercetărilor efectuate, că întreaga situație s-ar fi putut evita dacă unele autorități ale statului și-ar fi făcut treaba.
Cu excepţia Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare care s-a sesizat din oficiu şi a unei amenzi administrative aplicate de Inspectoratul de Stat în Construcţii, restul instituţiilor abilitate ar fi avut o atitudine pasivă, cu toate că ar fi avut la îndemână o serie de pârghii legale pentru a încerca oprirea degradării Hotelului Dacia.
Și instituția cea mai vizată ar fi fost, în opinia procurorilor, Direcţia de Cultură şi Patrimoniu Cultural al judeţului Satu Mare.
Procurorii arată că respectiva autoritate s-ar limitat la constatarea degradării în timp (2010-2015) a Hotelului Dacia. Mai exact, s-ar fi limitat doar la ”a-l notifica pe proprietar să ia măsuri de conservare”. Deşi, spun procurorii, ar fi avut soluţii oferite de Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, respectiv aplicarea unor amenzi contravenţionale consistente ca urmare a neluării măsurilor de conservare.
”Pentru aceste considerente apreciez că există indicii de săvârşire a infracţiunii de abuz în serviciu de către funcţionari publici cu funcţii de conducere din cadrul Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Cultural al judeţului, infracţiune a cărei cercetare aparţine DNA, astfel încât se impune disjungerea cauzei şi declinarea competenţei sub aspectul acestei infracţiuni la DNA, Serviciul teritorial Oradea”, se arată în rechizitoriul procurorilor.
Inaugurat în 1902, hotelul Dacia din Satu Mare a fost privatizat prin metoda MEBO în 1995, când foştii angajaţi au devenit acţionari. În 2007, clădirea a fost cumpărată de un om de afaceri din Negreşti-Oaş – Vasile Ţânţaş, care a plătit 1,7 milioane de euro. Noul proprietar s-a angajat să o renoveze şi să o transforme într-un hotel de lux. Însă investiţiile au fost abandonate din cauza crizei.
Părerea mia și nu numai a tuturor SĂTMĂRENILOR din Țară si Diasporă sr fi să dăm un sfat celor care:Au vândut-Celui -care a cumpărat VASILE ȚÂNȚAȘ-Care au aprobat-Care au luat CIUBUCUL SĂ pună parapeți la DOMENII să nu sufle vântul focul Domnul nu bate cu BOTA cu FOCUL-APA……….
View CommentStai ca nu inteleg – inainte de criza cand preturile erau umflate, cladirea e cumparata cu 1.7M euro si acum, cand preturile au scazut foarte mult – el vrea s-o vanda cu 5M? Nu cred ca ii pare rau de cladire, mai degraba cauta profit.
View CommentDe ce nu s-au accesat fonduri Europene pentru restaurare?
View Comment@Cristi. Nu se poate, e clădire de patrimoniu dar în proprietate privată. Pentru aste UE nu dă bani. În Occident nu se concepe ca să nu ai grijă de proprietatea ta. Și cinema Popular s-a renovat după ce Primăria a cumpărat imobilul.
View CommentVin si eu cu o idee,negociat pretul la singe ,apoi acel pret transformat in actiuni si puse la vinzare,facuta multa reclama,poate asa se va face vinzarea.tot prin aceasta metoda ,se pot stringe si banii de reparatii,apoi persoanele care detin actiuni,sa aiba participare la profit timp de 10 ani
View Comment