Acuzații și tensiuni în PNL Satu Mare. Aripile PNL și PDL sunt la cuțite
Dragostea clamată în rândul Organizației Județene Satu Mare a PNL nu pare să fie foarte sinceră. Practic, cele două tabere – PNL și PDL – își arată colții ori de câte ori au ocazia. Fie că vorbim despre alegerile pentru șefia organizației principale, fie că vorbim despre alegerile în cadrul organizației județene de tinere.
Ultimul conflict s-a consumat luni, cu ocazia alegerii noii conduceri a Organizației Județene de Tineret Satu Mare a PNL. Câștigător a ieșit Victor Cernea, un apropiat al aripii PNL.
Reprezentantul aripii PDL, Sergiu Silaghi, acuză faptul că alegerile nu ar fi fost organizate în mod corect, fapt care i-ar fi redus șansele la șefia organizației.
”Nu a existat un convocator pentru alegeri, care să anunțe toate organizațiile de tineret. Eu ca și președinte de tineret la Santău nu am primit o convocare la ședința de alegeri, a venit cu delegația pentru că am știut din postura de candidat, dar nu am fost anunțați. Au fost maxim 10 delegații, din 64 de organizații, cei mai mulți fiind de la Satu Mare”, acuză Sergiu Silaghi.
Cu toate că șansele i-ar fi fost diminuate într-un mod pe care nu îl consideră tocmai în regulă, Sergiu Silaghi susține că nu va contesta alegerile și că va rămâne un simplu membru.
Totuși, după înfrângerea reprezentantului aripii PDL la șefia organizației principale a PNL, Adrian Cozma în favoarea lui Adrian Albu, iar acum înfrângerea reprezentantului aripii PDL la șefia organizației de tineret se pare că cele două tabere nu prea au vreo șansă de conciliere.
Ceea ce înseamnă că formațiunea se poate scinda în orice moment, unitatea clamată fiind una mai degrabă iluzorie.