Acuzații foarte grave a unui șef de secție din județ: ”Medici și farmaciști obstrucționează vaccinarea”
Medicul şef al Secţiei Psihiatrie din cadrul Spitalului Carei, dr. Szabo Renata, trage un semnal de alarmă vizavi de atitudinea unor cadre medicale, care ajung să obstrucționeze procesul de vaccinare.
Mai mult, dr. Szabo Renata susține că majoritatea pacienților săi, îmbolnăviți cu noul coronavirus, au fost nevaccinați. Cu o singură exceoție.
Redăm mai jos postarea medicului dr. Szabo Renata, făcută pe Facebook:
”Câteva gânduri…..născute din stres și frustrare: Până în 2020, puțini pacienți am avut la Psihiatrie cu pneumonie (din 600 de bolnavi poate 10…) și nici unul nu avea nevoie de oxigen (parcă a fost totuși unul în 8 ani de când sunt în Carei)
Până în 2020, nu am văzut pacienți care la internare să aibă: glicemia crescută+ afectare renală, hepatică, markeri inflamatori mult crescuți, etc.
Acum, că suntem Psihiatrie Covid pe județul Satu Mare, 90% din pacienți care se internează la noi pe secţie, au pneumonie – vizibila pe CT toracic, glicemia crescută, analize renale și hepatice modificate (mari), feritina, lactat, Proteina creactivă mari. Aşa vin, asta este în sângele lor, indiferent unde li se prelevă sânge, indiferent de laborator. Și înainte de testul covid pozitiv…
În 90 % dăm medicamente non-psihiatrice mai nou pentru că pacientul psihic la noi (în diverse combinații) are pneumonia covid ŞI insuficienţă renală ŞI afectare hepatică ŞI hiperglicemie ŞI cu inima… Și până aici e încă bine…. Că tratăm, cu îndrumători la capătul telefonului și în cealaltă parte a orașului sau județului ( nefrolog, ATI -ist, diabetologie, etc…).
Doar că, având resurse limitate de oxigen, un singur concentrator de oxigen deja folosit de o pacienta, ne trezim că alte 2 paciente ar trebui să primească un pic de oxigen….. Plus, colega infecţionistă te întreabă ” ce șanse ar fi de transferul unui pacient mai agitat care are nevoie și el de oxigen”. Am spus că nici o șansă… Și aici apare problema mea, să decid care pacient să primească oxigen… (Spitalul a comandat concentratoare de oxigen, din nou, dar până când sosesc…)
Ce fac?
Modific tratamentul, sper că de data asta nu face psihoză la antiinflamatoare…. Sper măcar să nu scadă saturaţia de oxigen și mai mult… Nu am unde să transfer (locurile cu oxigen sunt vânate, apoi cine mai vrea și un pacient psihic, dement, care totuși e soție, e mamă, e o bunica pentru cineva…) Sau cum să îmi împovărez colegii interniști care au cazuri și mai grave și mai multe?
Mă rog, Doamne dă să nu se înrăutățească starea lui D, lui I, lui C. Sper să nu dau veşti neplăcute familiilor…
Și mă trezesc că mă rog mai mult pentru pacienți decât pentru mine…. Și când o aud pe bătrânica mea că vorbește cu fiica în Italia, în prezenţa mea de cosmonaut, că „Ăstea nu-s doctori, ăstea sunt niște înjeri” și ea se emoționează și eu…în stresul acesta, are frumosul….
E o bucurie când vezi că fostul pacient covid pleacă acasă cu zâmbetul larg, îți spune că se roagă pentru tine….
De ce nu arată televiziunea și asemenea momente? Deci, am ajuns ca psihiatrii să trateze (destul de autonom totuşi) mai mult pneumonie, insuficienţă renală, diabet, și mai puţin patologie psihiatrică (că e problema lor cea mai măruntă). Pentru mine sună trist…
Apropo, pacienții sunt nevaccinaţi!!! ( una singură a fost vaccinată, simptomatologia ei a fost nesemnificativă în comparație cu ceilalți, mai mult pentru izolare și monitorizare a fost la noi, fiind și cu schizofrenie cronică).
Trist e:
1. că mai sunt și medici de familie care obstrucţioneaza vaccinarea (nejustificat conform medicinei făcute de mine),
2. că sunt și farmaciști care obstrucţioneaza vaccinarea,
3. că avem năravul omenesc să dăm vina pe alții ( politică, guvern, DSP, medici, miliardarii lumii care chiar de mine nu încap, etc) și preferăm statutul de victimă socială. Eu nu îl prefer!
Spune-mi ce ai făcut tu pentru a reduce transmiterea infecției? Că nu crezi că e pandemie, la câte pandemii ai văzut, doară știi! Sau încă mai crezi că e o vrăjeală? A numi aceasta problema medicală „vrăjeală”, psihiatric este un mecanism de apărare = negarea problemei ( pentru că aşa ai falsa senzație de siguranță). Ca sa te simți în siguranță, tu o negi, iar eu mă vaccinez.
Dacă ar fi posibil să umbli în pielea mea doar o zi (ca în filme)
– poate a resimți stresul unui medic….
– poate ai întrerupe studiile pseudouniversitare ale „feisbuc” – ului….
– poate ai şi purta mască fără să îți spună televizorul..
– poate ai recunoaște că ruda ta apropiată e cu Covid la spital, dar negi vehement ca să poți bântui lumea alături de covid
– poate ai sta în izolare fără să pleci pe furiș până nu te vede poliţia
– poate te-ai grăbi să te vaccinezi….
P. S. În 28.09.2021 am luat și a 3-a doza de vaccin ( Pfizer). Am încredere în medicină! Am încredere în Dumnezeu! Mulțumesc domnului Costel Atanasiu pentru postările științifice! Merită să îl urmăriţi!!!
Dr Szabo Renata
Medic primar psihiatru
Șef de secție Spital Municipal Carei”
Felicitari Doamnei Doctor! Cu acesti oameni trebuie sa ne mandrim. Nu o cunosc personal ,nu stiu cine este dar din partea mea JOS PALARIA Doamna Doctor. Va doresc putere si multa sanatate ! Eu vreu sa cred ca sunt si altii medici ca dansa. Vacinul este sansa de a trai linistit si de a nu ajunge la ATI !
View CommentBravo! Ati pus punctul pe ,,i”.
View CommentFelicitari si mult succes in cea ce faceti.
View Comment