FOTO. Accident teribil în județul Satu Mare. Victimă în stop cardio-respirator
În această seară, în jurul orei 19: 30, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ” Someș” al județului Satu Mare a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs pe raza localității Vama, în care au fost implicate două autoturisme.
La fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim-ajutor, iar în sprijin a fost solicitat și echipajul de terapie intensivă mobilă.
Din primele informații, unei persoane implicate în accident i se aplică manevrele de resuscitare.
Din câte se pare, ar fi fost vorba despre o coliziune frontală între un autoturism de teren marca AUDI, înmatriculat în străinătate, respectiv un autoturism marca FORD, înmatriculat în România.
În urma coliziunii, ambele mașini au ajuns în afara părții carosabile, oprindu-se în șanțul de pe marginea drumului.
ACTUALIZARE, ora 21.05: S-au executat manevrele de resuscitare dar fără rezultat, echipajul medical fiind obligat să constate decesul victimei de sex feminin, cu vârsta aproximativă de 45 ani.