Accident stupid: mașină în șanț, dubă pe contrasens și un șofer rănit, după un impact frontal
Un accident mai puțin obișnuit a avut loc pe DN 19 E, acolo unde un sătmărean, care încerca să scoată o mașină dintr-un șanț, a parcat mașina pe contrasens. Un alt treilea șofer, care nu a observat vehiculul din cauza ceții, a provocat un impact frontal.
Totul s-a întâmplat vineri, 11 decembrie, la ora 06.10, pe D.N. 19/E, în afara localității bihorene Spinuș, atunci când un bărbat de 34 de ani, din comuna Săcășeni, județul Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Satu Mare – Oradea, a oprit voluntar autoturismul pe sensul opus de circulație, pentru a tracta un autoturism care a derapat în șanț, moment în care a autoturismul condus de acesta a fost acroșat de un alt autoturism, condus de un tânăr de 24 de ani, din comuna Șuncuiuș, județul Bihor, care nu a adaptat viteza la condițiile de drum – carosabil umed și ceață.
În urma accidentului rutier, tânărul de 24 de ani, care conducea cel de-al doilea autoturism, a suferit leziuni ușoare.
Polițiștii Biroului Rutier Marghita continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.