Accident rutier în LANȚ pe Drumul Careiului. Un copil de DOI ani a fost rănit
Polițiștii sătmăreni au fost solicitați să intervină, duminică, la ora 17.20, la un eveniment rutier produs pe strada Careiului din Satu Mare.
La fața locului s-a stabilit că un conducător auto, Adrian L., de 30 de ani, din Satu Mare, circulând pe strada Careiului, nu a păstrat o distanță corespunzătoare în mers față de autoturismul care circula în fața lui, intrând astfel în coliziune cu acesta.
La rândul lui, autoturismul tamponat a fost proiectat într-un alt autoturism care circula în fața lui, fiind avariate astfel trei autoturisme.
Impactul s-a soldat pe lângă pagube materiale și cu rănirea ușoară a unui copil de 2 ani, pasager în autoturismul prins la mijloc.
Toți conducătorii auto implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările vor continua sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.