Accident rutier GRAV la ieșire din municipiul Satu Mare. O persoană a ajuns la URGENȚE
Un nou accident grav de circulație a avut loc AZI, în jurul orei 09.30, pe Drumul Național 19, între municipiul Satu Mare și Dorolț.
Din câte se pare, un șofer, în vârstă de 34 de ani, care venea dinspre Punctul de Trecere al Frontierei de la Petea înspre municipiul Satu Mare, nu a păstrat distanța regulamentară față de o autoutilitară din fața sa și a intrat în coliziune cu autoturismul. În urma impactului destul de violent a rezultat rănirea șoferului autoutilitarei.
La fața locului au ajuns imediat mai multe echipaje alwe Inspectoratului Județean de Poliție și ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, care au acordat primul ajutor. Șoferul autoutilitarei a fost transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare.
Traficul rutier a fost blocat în zonă, cele două autoturisme fiind poziționate, în urma impactului, în așa manieră încât au blocat ambele sensuri de circulație.