O întreagă stradă a fost blocată în noaptea de vineri spre sâmbătă în municipiul Carei după un accident rar întâlnit în localitate și soldat cu multiple victime.
Doi tineri șoferi, aflați la volanul unor autoturisme Ford Focus și BMW, s-au întrecut pe una dintre cele mai lungi străzi din localitate, respectiv strada Petofi Sandor (Duzilor*.
Sau cel puțin au încercat să facă o ”liniuță”, dar Ford Focus-ul condus de un tânăr de 18 ani a ajuns în copac, cu tot cu tinerii din mașină, care ar avea vârste cuprinse între 17 și 21 de ani. BMW-ul, condus de un tânăr de 20 de ani, a fost avariat în partea laterală.
La fața locului au ajuns imediat mai multe echipaje ale Poliției Carei, Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, respectiv Serviciul Județean de Ambulanță.
Mai mulți tineri au fost scoși din mașină, alții au ieșit pe picioarele lor, primind îngrijiri medicale.
Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
….autoritatilor….nu va duce capul…decat la sparlit si la smenat….ia faceti o pista in fiecare oras….La Satu Mare,la Carei,la Negresti…la Tasnad si /sau pe la Halmeu….unde sa vina si raketii…o pista de cate 3 km….amenajata,protejata…si puneti taxaamenajati un mic bar,un minimotel….pt participanti si pt „vizitatori”….daca nu scoateti „economia”asta speciala la suprafata,ba mai faceti si bani adevarati….sa nu-mi spuneti Pushtiulica….ai avut….mai multa minte….decat cei din administratie….

View Comment