Accident pe DN19. ”Șoferul”, fără permis, cu mașina în șanț, a fugit! Victima a mers la Urgență
Conducător auto cercetat pentru comiterea mai multor infracțiuni rutiere. A fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Concret, la data de 30 iunie a.c., în jurul orei 22.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Satu Mare au fost sesizați despre faptul că, la o unitate medicală din municipiul Satu Mare, s-ar fi prezentat o persoană, care ar fi fost victima unui eveniment rutier.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 04.30, un tânăr în vârstă de 19 ani ar fi condus un autoturism pe o stradă din localitatea Doba și ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune cu un cap de pod. Din producerea evenimentului a rezultat rănirea unui pasager, de 19 ani, din municipiul Satu Mare.
Ulterior evenimentului rutier, conducătorul auto ar fi părăsit locul producerii accidentului iar, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta nu ar poseda permis de conducere pentru nicio categorie. La data de 1 iulie a.c., față de conducătorul auto a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
De asemenea, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat în perioada 28-30 iunie a.c. activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică în județ, aplicând peste 430 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 130.000 lei. De asemenea, a fost luată măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce în cazul a 29 de conducători auto, din care 13 pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ